Societatea românească nu mai are cum progresa niciun milimetru. Ne întoarcem în trecut, aceasta fiind direcţia în care este orientat angrenajul istoriei actuale. Dacă în anii ’90 au fost tatonările ultracunoscute, astăzi, făţiş, se conturează o recuperare masivă a sistemului dictatorial, mai ceva decât mineriadele. Tot gunoiul securistic, propagandistic şi oportunist a făcut o teribilă masă comună substituindu-se valorilor democratice, distrugându-le, instituţionalizându-se. Incapacităţile funciare, nu puţine, s-au adunat cu parvenitismul de ultimă speţă, specific, autopropulsând o nouă clasă de activişti ai unor cauze fără legătură cu interesul societăţii.
Instituţiile României, bazate pe un cod de conduită delirant, fac legea cum, probabil, nu s-a întâmplat niciodată. Lumea normală, liberă, a ajuns pentru mediul politic românesc un subiect polemic, utopic. Tăcerea generală asupra acestei dezintegrări morale arată, pe moment, imposibilitatea unor schimbări şi a unor reforme atât de necesare. Întreaga clasă politică îşi întreţine autogenerarea puterii, recurgând la cele mai de neimaginat metode. La umbra imunităţii au apărut ierarhiile unei corupţii care cuprinde întreaga societate. Ceea ce părea imposibil acum câţiva ani a ajuns o banalitate în acest peisaj al unei ţări spoliate în toate sensurile. Integrarea europeană este deja sufocată, rezultatele corupţiei fiind plasate opiniei publice ca dramă adusă de politica Bruxelles-ului!
Instituţiile ţării au ajuns exclusiv o maşinărie de făcut bani personali. Marii reformatori, cum s-au tot autoprezentat, s-au afiliat acestui sistem, constituindu-se în liderii etapelor anihilante pentru o veşnicie. O simplă privire arată cine sunt hoţii acestei ţări. Încărcaţi de tot felul de tinichele, medalii, aceste caricaturi au confiscat spaţiul public, lucrând continuu la micşorarea lui. Cenzura este principala lor preferinţă, altfel sistemul găunos şi asasin ar fi sortit oprobriului public. Dacă această maşinaţiune de distrus oameni, vieţi, adevăruri n-ar exista, astăzi am fi fost primiţi în toate organismele europene, iar capitala ţării n-ar fi… Budapesta. Rezerva faţă de România conţine un sentiment de repulsie faţă de o societate care acceptă această maltratare în curs de generalizare, uneori aplaudată. Orice sclerozat susţinut de o trupă de tehnicieni în ale manipulării poate face cam ce vrea în România.
Scena istoriei noastre actuale este folosită pentru căderi şi măriri care nu au legătură cu realitatea. Folosirea deciziilor pentru a acoperi lucruri grave aruncă societatea într-un derizoriu insuportabil. Este imposibil pentru partenerii externi să mai poată stabili un reper pe harta interesului general. România livrează continuu numai propagandă politică, iresponsabilitate. Pachetul româno-bulgar conţine aceleaşi lucruri, Bucureştiul strâmbând din nas când se fac apropieri. Emanciparea clasei politice româneşti nu ţine de civilizaţie, sub nicio formă. Dimpotrivă, ar trebui să ridice gradul de alertă. Performanţa autohtonă este orientată spre distrugerea partenerului de drum.
Trăim într-o ţară din care au dispărut multe elemente ale supravieţuirii, cu un climat naţional pus în slujba unor delapidatori. Cultura, ştiinţa, artele au fost reduse la condiţia unor artefacte în mâna unor blamabili sforari. Sistemul mafiot a cuprins totul, fiind susţinut, reliefat de pătura “subţire“. Libertatea românilor nu va fi, curând, diferită de a celor din nordul coreean. Suntem o ţară asediată, exact ca în anii ’50. Arestarea unor torţionari muribunzi lasă loc liber de mişcare unor satrapi ideologici identici monştrilor aflaţi în faţa incriminării pasive. Regimul comunist a generat o valoare publică care să o susţină în cele mai incredibile situaţii. Această “valoare” dă astăzi tonul multor campanii, când nu se exprimă în nume propriu. Cu asemenea eternizări de personalităţi nu avem nicio şansă de acces la o lume pentru toţi, evoluată. Faptele nu mai au nicio legătură cu vorbele, dezintegrarea morală producând un dezastru social pe care ar trebui să-l recunoaştem deschis.
Beneficiarii acestei lumi ca rezultat al manipulării trebuie arătaţi comunităţii, pentru a fi coborâţi de pe soclurile unde şi-au instalat scena de execuţii. Sistemul care permite ascensiunea lor este cel construit în ultimii douăzeci de ani şi pare de neclintit. Având ca susţinere decisivă experienţa din perioada totalitară, noii torţionari ar trebui pensionaţi în regim de urgenţă!
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


7 comentarii la “Dezintegrare morală fără precedent”
Domnilor de 15 ani spun ca asa zisa "REVOLUTIE"a fost confiscata de "BURGHEZIA PROLETARA"formata in cei 50 de ani sub conducerea PCR,dar nimeni nu ma ia in seama.Ceea ce exprimati d,voastra este adevarat cu mentiunea ca nu se formeaza alte structuri doar cele create inainte de 1989 continua si se consolideaza intr-un ritm fara precedent.Ce-i de facut…..sigur o "REVOLUTIE ADEVARATA" pentru a scapa definitiv de aceasta gasca care suge fara scrupule SANGELE acestui popor!!!
Romania a fost subjugata de Oculta mondiala!
Nu numai Romania a fost cumparata,ci toate statele de est,a Pactilui de la Varsovia. Nu ne a mai ramas decat sa iesim pe strazi in numar nelimitat si sa incercam ca TREZIM TARA LA REALITATEA CRUDA PE CARE O TRAIM DE 24 de ani!!!
ROMANIA TREZESTE TE!!!
ca deobicei nu vreti sau nu sesizati esenta problemei care v-a fost facuta cunoscuta de CORNELIU COPOSU-ION RATIU…..PETRE TUTEA…..,si de restul eroilor antibolsevismului si implicit antirepublicanismului ompus de tancurile sovietice, ca solutia e REGELE MIHAI ,brandul mondial, dublu medaliat si de SUA si de STALIN (scrasnind din dinti de oftica ca Mihai i-a luat sansa sa ne faca soviet cand armata ciumei rosii se afla la o aruncatura de bat de Bucuresti, iar maresalul taragana, lungea moartea mana n mana cu amicul sau Hitler).Actul de la 23 august l-ati rastalmacit in fel si chip, si-l cantati exact in aceasi gama ca si cei pe care ii tot criticati acum.TOTI SUNTETI ANTIREGALISTI si ca atare va meritati soarta. Dupa mintea voastra si a celor pe care ii criticati si i infierati acum fara sa pronuntati cele doua nume de kgb-isto-securisti, dublu sau triplu alesi la Cotroceni,lupta promonarhica a unui Eugen Ionesco si generatiei lui de Aur, testamentul lui Corneliu Coposu,gestul transant antirepublican al acelui SOCRATE al Romanie, martirul gulagului alaturi de atatia alti mari ai tarii,nu au valorat nimic,….voi stiti calea….calea voastra republicana iubita de …”sfanta” SATANA!.
_PANA NU VETI DEVENI IAR RAGAT …VETI INOTA LA NESFARSIT IN RAHAT!…..Regalitatea v-ar deschide portile dinastiei WINDSOR, familiilor regale din tari cu adevarat democratice care v-ar ajuta sa fiti ca ele:Norvegia-Suedia-Danemarca-U.K.-Beneluxul! Mitocania republicana de tip est european care a cuprins de la 30 dec 1947 tara, e infectia endemica de care nu veti scapa decat prin o forma de stat ca in tarime mai sus mentionate,cele ale familiei WINDSOR.Republica asta pute mai rau decat grajdurile lui AUGIAS!….Va trebuie un Hercule. ….si l aveti, e batranul si inteleptul Rege nonagenar, e un Hercule politic, un Hercule moral, e un Herculesimbol al tarii, caci forta sa de a rezista cu demnitate naparcilor bolsevico-securite o probeaza istoria, o probeaza DOSARUL de urmarie de la CNSAS……dar REGELE DEMNITATII NATIONALE e pt voi un tradator de neam iar Iliescu-Basescu alesi la Cotroceni in 5 mandate sunt eroii …republicii…!
YON_RIJKSADELAAR OF KING says:
04-11-2013 at 12:41
ca deobicei nu vreti sau nu sesizati esenta problemei care v-a fost facuta cunoscuta de CORNELIU COPOSU-ION RATIU…..PETRE TUTEA…..,si de restul eroilor antibolsevismului si implicit antirepublicanismului impus de tancurile sovietice, ca solutia e REGELE MIHAI ,brandul mondial, dublu medaliat si de SUA si de STALIN (scrasnind din dinti de oftica ca Mihai i-a luat sansa sa ne faca soviet cand armata ciumei rosii se afla la o aruncatura de bat de Bucuresti, iar maresalul taragana, lungea moartea mana n mana cu amicul sau Hitler).Actul de la 23 august l-ati rastalmacit in fel si chip, si-l cantati exact in aceasi gama ca si cei pe care ii tot criticati acum.TOTI SUNTETI ANTIREGALISTI si ca atare va meritati soarta. Dupa mintea voastra si a celor pe care ii criticati si i infierati acum fara sa pronuntati cele doua nume de kgb-isto-securisti, dublu sau triplu alesi la Cotroceni,lupta promonarhica a unui Eugen Ionesco si generatiei lui de Aur, testamentul lui Corneliu Coposu,gestul transant antirepublican al acelui SOCRATE al Romanie, martirul gulagului alaturi de atatia alti mari ai tarii,nu au valorat nimic,….voi stiti calea….calea voastra republicana iubita de …”sfanta” SATANA!.
_PANA NU VETI DEVENI IAR RAGAT …VETI INOTA LA NESFARSIT IN RAHAT!…..Regalitatea v-ar deschide portile dinastiei WINDSOR, familiilor regale din tari cu adevarat democratice care v-ar ajuta sa fiti ca ele:Norvegia-Suedia-Danemarca-U.K.-Beneluxul! Mitocania republicana de tip est european care a cuprins de la 30 dec 1947 tara, e infectia endemica de care nu veti scapa decat prin o forma de stat ca in tarile mai sus mentionate,cele ale familiei WINDSOR.Republica asta pute mai rau decat grajdurile lui AUGIAS!….Va trebuie un Hercule. ….si l aveti, e batranul si inteleptul Rege nonagenar, e un Hercule politic, un Hercule moral, e un Hercule simbol al DEMNITATII, e simbolul regal-moral al tarii, caci forta sa de a rezista cu demnitate naparcilor bolsevico-securite o probeaza istoria, o probeaza DOSARUL de urmarie de la CNSAS……dar REGELE DEMNITATII NATIONALE e pt voi un tradator de neam iar Iliescu-Basescu alesi la Cotroceni in 5 mandate sunt eroii vostrii,eroii republikanismului morbid!Forma asta de sta impusa de ANA PAUKER si cominternistii ei,si-a dovedit neputinta istorica, si-a probat-o din plin, …asa ca ce tot taraganati revenirea la legalitatea regala!
„de ma voi scula,pre multi am sa popesc”
O sa vina vremea talharilor ca o sa vreti sa va dati de buna voie toata averea voastra numai sa traiti.Dar va vom ingropa cu aurul vostru talharilor.
revolutia din decembrie a fost ca un potop.Torentul antreneaza toate gunoaiele gasite in cale.Asa am crezut ca cei angrenati la revolutie -ca niste g.-vor fi decantati dupa linistirea apelor,dar dezamagire-pe langa ca n-au decantat si-au facut discipoli din randul tineretului-tineri avizi de ne munca si castiguri usoare-nu dau exemple dar ii destul sa amintim de marile proiecte nationale si alte succesuri
Foarte superficial ! Tocmai „integrarea europeana” a dus la acest dezastru !