Pe data de 8 Noiembrie Majestatea Sa Regele Mihai I, îşi sărbătoreşte public ziua de naştere şi onomastica: 92 de ani regali de speranţă, eleganţă desăvârşită, simbolism şi istorie.
În aceeaşi zi în care Regele deschide porţile Palatului Elisabeta pentru a-i primi, conform tradiţiei, pe toţi cei care vor să-i aducă urări aniversare, clujenii organizează o formă neconvenţională de a-şi transmite gândurile Majestăţii Sale cu această frumoasă ocazie.
„Urările noastre vor lua forma luminoasă a unor lampioane ce vor fi lansate Vineri, 8 Noiembrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la ora 21.00. De aici, ele vor porni spre cerul înalt, unde vor duce gândurile noastre bune pentru cel mai demn, onorat şi longeviv monarh european.
Îi porţi o admiraţie deosebită Regelui? Eşti un susţinător al Casei Regale a României? Alătură-te nouă pentru a striga într-un glas “La mulţi ani, și luminoși, Majestate!”, în timp ce trimitem o speranţă aprinsă sub clar de lună”, scriu organizatorii.
Detalii:
• Lampioanele vor putea fi achiziţionate din Piata Unirii în 8 Noiembrie incepand cu ora 15:00 de la chioşcul special amenajat. Din motive tehnice, acestea sunt singurele lampioane autorizate pentru pentru această lansare. IMPORTANT: Pentru a fi lansate, lampioanele trebuie manevrate de două persoane!
• În seara evenimentului, participanţii sunt rugaţi să fie prezenţi în Piaţa Unirii cel tarziu la ora 20:30. Lansarea va avea loc la ora 21:00!
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


6 comentarii la “Aniversarea şi Onomastica Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la Cluj-Napoca. Lampioane sub clar de luna”
Să ne trăiască Majestatea Sa Regele Mihai I al României!
Hai sictir-oare cum era cursul istoriei ,daca nu ne lasa cu ochii in soare in 47,parca nu mai este al romaniei ca a abdicat-nu -sa traiasca daca vrea
@mosu
„Hai sictir-oare cum era cursul istoriei ,daca nu ne lasa cu ochii in soare in 47”
––––––––––
Am si eu o intrebare: Nu ca i-as lua cumva apararea, dar in mod sincer, ce-ar fi putut sa faca impotriva bolsevicilor cind totul a fost prestabilit la un nivel foarte inalt? Se stie bine ce-a reusit sa faca familia tarului in 1917 impotriva acelorasi bolsevici.
@Dorin C: Sa iti aduci aminte de scandalul Skoda cand Horthy se inarma si dupa aia a venit diktatul cand regele Carol 2 alerga dupa fuste .
in primul rand majestatea nu era in pericol-marele criminal stalin nu-si permitea sa se compromita in fata vestului si mai ales a perfidului albion-era prea diplomat-2-chiar de era ucis poate erau salvati cel putin cateva sute de mii de tineri idealisi care au fost asasinati si distrusi de pleiada de bolsevici cu nume schimbat care au ajuns la conducerea romaniei in perioada 45-64.tineri scoliti-in general preoti ,avocati profesori-cu totul intamplator am vazut cartea unui profesor din nasaud-teohar mihadas-pe muntele ebal -cine o citeste va constientiza de raul lasat de majestate poporului romaan -poate a fost tanar ,fricos,lucru care nu i se imputa,poate a mers sa se insoare,iar nu i se imputa ,dar ar trebui sa stea umil acum ,sa ne lase in amarul nost.
nu e rege, a abdicat