A 10-a duminică de proteste față de proiectul de la Roșia Montană s-a încheiat la București.
După un marș de patru ore, cei 1.000 de manifestanți au ajuns în Piața Universității, de unde majoritatea a plecat acasă.
Protestatarii s-au strâns vizavi de Universitate, de unde au plecat în marș către Cotroceni. Acolo s-a manifestat pentru zece minute, strigându-se “Uniţi, salvăm toată România“, “Jos hoţia“, “Demisia” şi “Jos Băsescu , Ponta şi Antonescu“.
Traseul a continuat prin complexul studențesc Regie, unde timp de o oră, studenții au fost îndemnați să se alăture manifestanților. S-a scandat: “Şi voi, şi voi, veniţi cu noi“, “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă” şi “Uniţi, salvăm Roşia Montană“, dar studenții nu au coborât în stradă.
La Parlament s-a scandat “Hoții, hoții” și “Demisia“. În Piața Unirii a avut un mic incident, atunci când trei tineri au aprins fumigene colorate, unul fiind ridicat de doi ofițeri în civil ai Jandarmeriei. Aici au avut loc scurte îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine.
Protestatarii au purtat steaguri naţionale şi pancarte cu mesaje precum: “Cianura şi fractura ne alimentează ura”, “Depontaminaţi România”, “Mii de caschete şi de bulane. Păzesc la protest. Hoţii fură din păduri, vamă, Guvern şi Parlament!!! Incompetenţă sau trădare?“, “Opriţi genocidul poporului român” şi “Rezistenţa civilă nu v-arată milă“.
De asemenea, ei au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Monană“, “Roşia, Roşia, vine revoluţia”, “Nu corporaţia face legislaţia” şi au cântat imnul “Deşteaptă-te, române!“, intonat şi la un megafon.
Oameni din ce în ce mai puțini
Prezența de duminică este una dintre cele mai reduse din cele 10 săptămâni de proteste împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Organizatorii au fost acuzați, de mai multe grupuri de protestatari, că urmăresc diluarea protestului, mai ales prin marșurile lungi și obositoare.
Tot duminică s-a protestat și la Cluj, în Piața Unirii. Cei peste 500 de manifestanți au blocat centrul Clujului și au scandat împotriva politicienilor și a Jandarmeriei.
S-au purtat pancarte pe care se putea citi: “Vrem dezvoltare durabilă în Roşia Montană”, “Aurul în Canada, şpaga în Bucureşti, cianura în Ardeal“, “Vă rugăm să ne scuzaţi, ne simţim supravegheaţi“.
Oamenii au scandat “Uniţi salvăm Roţia Montană“, “Peste tot Poliţie, nicăieri Justiţie“, “Vrem omenie, nu Jandarmerie“.
Manifestanţii adunaţi în Piaţa Unirii au scandat şi faţă de şeful Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, Sorinel Budişan, pe care îl consideră vinovat de incidentele de la protestul de săptămâna trecută – “Ponta are un pulan, colonelul Budişan“.
Sursa:Active News
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Prezență MINIMĂ în a 10-a săptămână de proteste anti Roșia Montană. Cine a “ucis” protestele? VEZI de ce sunt acuzați organizatorii”
Dragi JURNALISTI, inainte de a scrie o stire ar fi bine sa va interesati cum se numeste şeful Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, care in nici un caz nu se numeste Sorinel, cum ati spus dumneavoastra !