Chinezii vin la Bucureşti să ceară porci, vaci şi oi româneşti de 1 miliard de euro pe an. Investitorii chinezi, care marţea viitoare vor lua cu asalt Palatul Parlamentului alături de premierul Li Keqiang în cadrul unui eveniment-premieră în ultimele două decenii, şi-au anunţat intenţia să cumpere anual de pe piaţa locală 3 milioane de porcine, 3 milioane de ovine şi 500.000 de capete de bovine.
Valoarea de piaţă a unui asemenea număr de animale se ridică la 1 miliard de euro, potrivit calculelor ZF. Spre comparaţie, exporturile agroalimentare româneşti cumulează 4,5 miliarde de euro anual.
„Interesul Chinei este acela de a stabili aici o bază de export (spre economia asiatică – n.red.). Dacă ne organizăm, putem avea capacitatea de a exporta şi dacă avem piaţa chineză, putem dezvolta producţia şi vom scăpa de ofertele din prezent la preţuri reduse pentru ovine sau pentru bovine“, a declarat ieri Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.
Potenţialele comenzi ale chinezilor vor pune presiune pe crescătorii de animale locali: 3 milioane de porcine înseamnă două treimi din efectivul total, 3 milioane de ovine acoperă 20% din total, iar 0,5 milioane de bovine reprezintă o pătrime din şeptel.
Securitatea alimentară este unul dintre punctele importante pe agenda diplomaţiei economice a Beijingului având în vedere relaxarea politicilor demografice, creşterea veniturilor populaţiei şi suprapopularea din marile centre industriale.
Compania chineză Shanghui Group a achiziţionat în acest an producătorul de carne de porc american Smithfield. Acesta are în România un sfert din piaţa cărnii de porc prin intermediul operaţiunilor derulate în fostul combinat Comtim Timişoara.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.11.2013
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Chinezii vin la Bucureşti să ceară animale de 1 miliard de euro pe an”
sa nu uitam ca si cainii sunt tot animale, aviz amatorilor…
cred ca este printre putinele lucruri bune facute de guvernul ponta-in relatiile avute cu uniunea europeana si america romania a iesit in mare pierdere.de aceea trebuie incercat colaborarea cu china ,tara care ne-a sprijinit in mai multe momente critice-ce suparata ii uniunea ca poate incercam sa fim ce am fost mai ales cu agricultura si poate se repara sistemele de irigare distruse de vandali neobolsevici care au condus tara