Distribuie articolul

Fostul magnat devenit critic al Kremlinului Mihail Hodorkovski urmează să se întâlnească cu soţia sa şi cu cei trei copii, marţi, la Berlin, după zece ani petrecuţi în detenţie în Rusia, iar familia ar putea să se stabilească în Elveţia, anunţă purtătorul său de cuvânt.

Mihail Hodorkovski, care a anunţat că nu va mai reveni în Rusia, intenţionează să se mute în Elveţia, unde copiii lui merg la şcoală.

„Aşteaptă sosirea familiei. Vor discuta acest plan”, adaugă purtătorul de cuvânt.

Hodorkovski a fost graţiat de preşedintele Vladimir Putin după zece ani petrecuţi în închisoare în Rusia.Ministerul de Externe de la Berna a anunţat marţi după-amiază că Mihail Hodorkovski a depus o cerere pentru obţinerea unei vize Schengen necesară în Elveţia, cu valabilitatea de trei luni. „Mihail Hodorkovski a depus cererea la ambasada Elveţiei din Berlin pe 24 decembrie”, conform unui comunicat al diplomaţiei elveţiene.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: