Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, iar avocatul Doru Boştină, căruia omul de afaceri i-ar fi dat trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia, a primit interdicţie de a părăsi ţara.
Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti, joi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, mai informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Omul de afaceri Gruia Stoica i-a dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, susţin procurorii anticorupţie.
DNA precizează că Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă.
Dosarul în care sunt vizaţi cei doi este legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu.
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.
Sursa:Mediafax
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

