Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică, după înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga, că a mers la Petrileni pentru că aşa i s-a părut „frumos”, iar 21 de ani cât a lucrat împreună cu preşedintele democrat-liberal nu se pot şterge din cauza opiniilor politice diferite.
Preşedintele Traian Băsescu a spus că a mers la Petrileni, judeţul Bihor, unde a avut loc înmormântarea tatălui liderului PDL,Vasile Blaga, pentru că aşa i s-a părut „frumos” şi pentru că şi acesta a fost la înmormîntarea mamei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Aşa e frumos, şi el a venit când au murit părinţii mei, şi când a murit mama, şi când a murit tata. Ne ducem unii la alţii, că aşa-i viaţa, chiar dacă avem păreri politice puţin diferite, 21 de ani cât am lucrat împreună nu se şterg doar pentru că ai o părere diferită în politică. În orice caz, a fost impresionantă slujba, emoţionantă”, a spus Băsescu.
Totodată, Vasile Blaga a declarat corespondentului MEDIAFAX că Traian Băsescu a prezentat condoleanţe întregii familii aflate în locuinţa părinţilor săi.
„Apoi, a venit la mine, mi-a strâns mână şi mi-a transmis condoleanţe, afirmând „Dumnezeu să-l ierte!”. Apoi a zis „Vasile, e neschimbat, e ca atunci când l-am cunoscut (referindu-se la Antim Blaga”. Am mai vorbit şi apoi a mers lângă mama şi s-a ocupat de mama”, a declarat Vasile Blaga.
Înmormântarea tatălui lui Vasile Blaga s-a încheiat, mulţi participanţi mergând la pomana care are loc în sala de sport din Petrileni.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, duminică la prânz, la Petrileni, judeţul Bihor, fiind aşteptat la aeroportul din Oradea de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Cei doi au mers la Petrileni, în casa părinţilor lui Vasile Blaga, unde au asistat la slujba religioasă, apoi au plecat.
Antim Blaga a murit, joi seară, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Oradea.
Acesta locuia în satul natal al lui Vasile Blaga, Petrileni, din judeţul Bihor.
Sursa: Mediafax
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

