Distribuie articolul

Echipa masculină de baschet a CS Universitatea Cluj a obţinut a treia victorie la rând în faza a doua a campionatului, în liga secundă. Gruparea pregătită de Carmin Popa s-a impus, nu fără emoţii, în partida jucată în deplasare, la Cuadripol Braşov, scor 71-66.

A fost nevoie de repriza de prelungiri pentru a se stabili învingătoarea, iar tehnicianul universitarilor nu a fost deloc încântat de acest lucru.

„Legat de acest meci, n-aş putea să spun foarte multe. Până la urmă rămâne victoria, rezultatul contează. Ceea ce pot să afirm este că, în acest joc au contat şi greşelile echipei mele dar mai mult decât atât, jocul a fost înfluenţat și de alţi factori care n-au ţinut de echipa noastră”, a declarat Popa.

Antrenorul Universităţii Cluj s-a arătat deranjat şi de modificarea sitemului competiţional însă, spera ca împreună cu elevii săi să producă o mare surpriză la finalul sezonului.

”Victoriile acestea din prima fază nu sunt atât de elocvente pentru că, spre dezamăgirea noastră, în liga a I s-a schimbat din nou sistemul de joc pentru accederea în faza următoare. În loc de sistemul tur-retur, urmat de un turneu final, se va juca de două ori tur-retur, iar primele două clasate din fiecare serie vor merge mai departe. Ne aşteaptă alte două meciuri de foc cu Miercurea Ciuc şi Asesoft, pe care trebuie să le câştigăm, dacă tot am muncit şi am ajuns până aici”, a mai spus Carmin Popa.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: