Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivșcina (al Iuliei Timoșenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de orașul ucrainean Slaviansk, a afirmat marți Ministerul ucrainean de Interne, citat de agențiile de presă RIA Novosti și Unian, conform Agerpres.
Cele două corpuri au fost descoperite la 20 aprilie la periferia localității Slaviansk, devenită scena unei confruntări între susținătorii federalizării Ucrainei și forțele armate ucrainene.
„Identitatea uneia din victime a fost stabilită astăzi (marți). Acesta este Vladimir Rybak, deputat în consiliul municipal din orașul Gorlovka, din partea partidului Batkivșcina. Cele două victime au fost torturate, înainte de a fi înecate în stare de inconștiență”, a precizat ministerul într-un comunicat.
„Cauza morții ambelor persoane — traume combinate ca urmare a torturii și înecul acestora, aflați în stare de inconștiență”, menționează pe site-ul său Ministerul de Interne.
Potrivit anchetatorilor, de torturarea și asasinarea deputatului Rybak, precum și de uciderea celei de-a doua persoane a cărei identitate nu a fost încă stabilită, sunt suspectați militanții proruși care au ocupat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Slaviansk.
Parlamentarul fusese răpit la Gorlovka în 17 aprilie de către patru indivizi în uniforme de camuflaj, care l-au forțat să urce într-o mașină și l-au transportat spre o destinație necunoscută, după cum a relatat un martor.
Renumit pentru simpatiile sale proeuropene, deputatul a fost unul din principalii organizatori ai manifestațiilor din Gorlovka în favoarea unității Ucrainei.
Sursa: Cotidianul
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Deputat asasinat în estul Ucrainei”
la cata coruptie ii si in ucraina-cred ca patriotii au activat excadoanele mortii-cum a fost cand coruptia din america de sud era de ne oprit.