Distribuie articolul

După victoria istorică de aseară a Stelei împotriva celei mai iubite echipe a clujenilor, U Cluj-Napoca, pe Cluj-Arena, am avut sentimentul şi certitudinea că Dumnezeu iubeşte Steaua Bucureşti. Este al 25-lea titlu câştigat de Steaua Bucureşti, al doilea pentru Reghe, încă unul consecutiv pentru Gigi Becali. Matematic, în urma victoriei înregistrate în faţa lui “U”, bucureştenii sunt din nou campioni. Oaspeţii au îmbrăcat după încheierea meciului tricouri pe care era scris “Campioana României”. E o victorie a Stelei şi împotriva CFR pentru că roş-albaştrii au câştigat campionatul pe un teren din oraşul rivalei. Dar este şi o victorie a fotbalului împotriva sistemului corupt şi securistic din fotbalul nostru. Dinamo, Astra şi CFR, cu tot sprijinul instituţiilor statului şi favorizaţi de arbitrii subordonaţi politic unor sponsori de partid, au pierdut în faţa celor mai buni: Steaua Bucureşti.

E un miracol că o echipă care are patronul şi managerul în puşcărie, se pare pe nedrept pentru că au credinţă afirmativă ortodoxă şi românească în spaţiul public, a câştigat campionatul României. E cel mai frumos cadou care l-a primit Gigi Becali de dincolo de gratii din partea jucătorilor Stelei. Pentru Gigi Becali ieri pe Cluj Arena salutul „Hristos a Înviat” a devenit o realitate. A ieşit din catacombe la lumina adevărului în faţa sorţii nedrepte profesionalismul şi managementul unei echipe care merită să ne reprezinte în Liga Campionilor: Steaua Bucureşti. E o lecţie şi de viaţă că până la urmă spiritul românesc iese mereu învingător în faţa trădării şi a cosmopolitismului defetist. Putem spune că U Cluj le-a făcut cadou această victorie  campionei pe Cluj-Arena. Hai Steaua!

Ionuţ Ţene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: