De Rusalii a trebuit să particip la un parastas în judeţul Sălaj. La masa de la căminul cultural al comunei lui Corneliu Coposu am nimerit lângă nişte locuitori din Şimleul Silvaniei şi Zalău. Ca la orice masă discuţiile s-au încins spre politică, deşi eu prefer să vorbesc despre muzică, poezie sau istorie. Vă daţi seama că toţi mă luau la mişto ca şi clujean. Şi sătenii râdeau despre actele de corupţie de la Cluj-Napoca, care nu mai este perceput ca oraşul european al tineretului sau culturii, ci capitala europeană a corupţiei europene din România. Sigur că am reacţionat ca şi clujean, dar am şi înghiţit în sec, după ce am citit în ziare că Mihai Szeplekan, omul plătit la calup cu contracte juridice la o grămadă de primării PNL din judeţul Cluj şi implicat indirect în dosarul Nana, cu prostituţie şi minore? Cred că Ionel IC Brătianu se întoarce în mormânt pe cine susţin liberalii, astăzi, la funcţia de preşedinte CJ Cluj. Dar asta e calitatea politică în România: un om de la tâmplar şi şoferul lui Călian şi Nicoară ajunge în fruntea judeţului universitar Cluj. De la şoferul lui Uioreanu la şoferul lui Nicoară este evoluţia politică a liberalilor clujeni. E şi un turnesol moral pentru clujeni să nu se mai bată atât de mult în piept cu pumnul nivelului intelectual al oraşului capitală culturală europeană şi de tineret şi să recunoască că deocamdată suntem doar capitala europeană a corupţiei din România. Partidele din Cluj-Napca au ajuns într-o fundătură morală de cadre, promovând imoralitatea şi oameni fără nicio valoare.
Din păcate pentru Cluj, alianţa PNL+PDL+PPDD+UDMR de la Consiliu Judeţean, prin numirea în funcţie a unor oameni agăţaţi în dosare de prostituţie şi incompatibilităţi juridice va duce la o înnegrire în continuare a imaginii Clujului în opinia publică românească şi va crea premisele ca la alegerile parţiale pentru preşedinţia instituţiei, PSD-ul să obţină detaşat victoria, cu oameni care vor părea serioşi şi curaţi: Ioan Rus sau Aurelia Cristea. Aşa că noua conducere CJ Cluj, prin profilul moral, garantează PSD 100%. Apropo, Szeplekan a promis la instalarea în funcţia de vicepreşedinte „curăţenie şi audit”. Bravo lui. Poate să înceapă controalele cu multitudinea contractelor sale juridice nelămurite încheiate cu primăriile PNL din judeţ, ca să nu iasă incompatibil la ANI.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “CJ Cluj: Garantat PSD 100%?”
Alarma „PSD”-112
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-17476142-38-deputati-psd-facut-lege-care-permite-taierea-integrala-padurilor-zece-dintre-sunt-proprietari-terenuri-forestiere.htm
astia n-au mama,n-au tata-idealul lor ii sa aiba un cont si ceva proprietati afara-ca apoi pot sa cianureze apuseni si sa polueze apele freatice in dobrogea,moldova,muntenia harghita si crisana.citea de un caine ,caine boschetar,emigrant in belgia care si-a slvat stapana de la inec-comenta cineva ca asa rau a ajuns aceasta tara ca si cainii emigreaza-poate si LA ACESTIA S-A GANDIT DOMNUL ILIESCU CAND A ADUS MINERII SA-I COTONOGEASCA PE INTELECTUALI SI DOMNU BASESCU CAND A CERUT ROMANILOR SA FUGA DIN TARA. AU STIUT EI CEVA.
Bravos alianță de spagari, au ridicat spaga la nivel de alianță politica, acom promovează ignorantii si nulitatile pt ca ei sa poată fura si sa nu ii întrebe nimeni din partid ce fac.
Iată cum poți promova oamenii fără coloana care nu au construit niciodată nimic, au luat bani din consultanta. Probabil comunele care i-au dat bani lui Seplekn au luat bani si de la CJ si din fonduri europene. Se vor trezi poate si clujenii sa aleagă oameni care au construit ceva, s-au construit si pe ei, sunt repeprezentativi, au ceva in minte si vor sa facă ceva si pentru Cluj.
Si mai mult decât orice sa știe legea, sa o respecte si sa le fie frica de lege si de Dumnezeu.
Unde vedeți frica de Dumnezeu la Bica, Apostu, Uioreanu, Petran, Rares Pop, Virgil Pop, BOC (care a tăiat pensia si la mama-sa si l-a patronat pe Apostu pe care a scris GARANTAT BOC), Nicoara care fuge de răspundere si nu semnează susținerea unui consilier PSD intenționat pentru a crea haos si care i-l patronează pe Seplek pt contracte cu primăriile, șofer sexolog). Halal alianță, ALIANTA ȘPĂGARILOR?
Mai Tenica bade,parca ti-am mai spus o data nu mai introdu funarisme de prost gust intre concetatenii mei!!!
Scrie-ti bouismele tale in ”Urzica” sau baga-le la antenele(1,2,3)ale VARANULUI FELIX alt mentor de-al tau, sau discuta cu cel mai,mai,mai scriitor din Corabia. Sigur aveti ceva in comun.
Cel putin pt. tine obligat sa sune lumea la 112.
Dupa mecla din poza, esti un evadat inca neprins de la SOCOLA. Pt.cine nu stie, este cae mai buna casa de nebuni… bine-nteles in MOLDOVA…..