Distribuie articolul

Portarul Mario Felgueiras va continua să joace la CFR Cluj. Anunţul a fost făcut chiar de fotbalist însă, a ţinut să precizeze că nu va fi de acord cu micşorarea contractului, aşa cum i s-a propus din partea conducătorilor din Gruia.

Felgueiras va fi cel mai probabil noul lider al vestiarului, după ce căpitanul Cadu şi-a dat acceptul să evolueze din sezonul viitor în Cipru, la AEL Limasol. Noul şef al trupei vişinii are şi un mesaj pentru colegii lui.

„Ar fi foarte bine dacă am vorbi mai puţin de acum încolo şi să arătăm în teren că avem valoare. Chiar dacă au plecat o serie de jucători importanţi, în locul lor au venit alţii şi sunt convins că împreună putem avea realizări. Chiar şi în Europa League putem face o figură frumoasă, dacă vom strânge rândurile şi vom fi o echipă”, a declarat Felgueiras.

În vârstă de 27 de ani portughezul evokluează la CFR Cluj din 2012 şi a adunat 60 de prezenţe în tricoul grupării feroviare.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: