Distribuie articolul

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a apreciat marţi că poporul ucrainean „a plătit un preţ foarte mare” pentru orientarea sa europeană şi va apăra dreptul de a urma această cale, relatează Ukrinform.

În cursul unei întâlniri cu miniştrii de Externe din Polonia, Lituania şi Islanda, Poroşenko a subliniat că „în prezent, este vorba atât de securitatea Ucrainei, cât şi de cea a întregii Europe”, anunţă preşedinţia ucraineană.

„Cum pot fi acceptate atacurile din partea Rusiei asupra populaţiei paşnice, anexarea Crimeei şi doborârea avioanelor noastre? Este inacceptabil”, a afirmat el, menţionând că „de pe teritoriul rus continuă să sosească insurgenţi şi armament”.

„Ucraina contează pe susţinerea Uniunii Europene. Aceste zile sunt hotărâtoare pentru istoria Ucrainei. Aceasta este lupta reală pentru independenţă”, a declarat Poroşenko.

De asemenea, preşedintele a transmis mulţumiri României, Lituaniei şi Letoniei pentru ratificarea Acordului de Asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană.

„Am trecut Rubiconul şi niciodată nu vom reveni la trecutul sovietic”, a afirmat el.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: