Distribuie articolul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, explicând de ce consideră nepotrivită nominalizarea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii, că nu ar vrea ca ministrul Culturii din România să fie urmărit de poveştile cu copiii bipezi, care arată neînţelegerea deplină a limbii române.

„De la dânsa (Rozalia Biro – n.r.) am aflat şi a aflat toată România că nu are niciun biped în familie şi, de asemenea, am aflat tot de la dânsa zilele acestea că în România se nasc tot mai puţini bipezi. Cred că avem o problemă complicată, de neînţelegere perfectă a limbii române pentru un membru al Guvernului”, a declarat, râzând, preşedintele Traian Băsescu, explicând de ce i se pare nepotrivită propunerea premierului pentru Ministerul Culturii, potrivit Mediafax.

El şi-a exprimat speranţa că premierul Victor Ponta va discuta cu UDMR pentru că partidul are foarte mulţi oameni de cultură care „i-ar putea reprezenta cu cinste pe această funcţie”.

Băsescu a mai spus că nu ar fi avut „nicio ezitare” dacă Rozalia Biro ar fi fost nominalizată la Transporturi, deoarece este economist şi are experienţă în administraţia locală.

„La Cultură însă am ezitări. Îmi închipui dialogul lui Pleşu cu această doamnă, sau al lui Liiceanu. Sau al unui sculptor care vrea să facă o statuie ecvestră: e biped sau patruped calul”, a declarat Băsescu.

Sunată în timpul unei emisiuni radio de către un realizator care s-a recomandat a fi jurnalist la un post de televiziune ce intenţionează să facă o emisiune în Oradea „despre copiii bipezi”, Biro, care răspundea de problemele sociale ale municipalităţii, a confundat bipezii cu cerşetorii şi a acceptat să participe la emisiune.

Ea l-a asigurat însă pe realizator că „majoritatea copiilor bipezi din Oradea provin din alte localităţi” şi că pe străzile din municipiu abia dacă pot fi găsiţi „câţiva”, pentru că Poliţia Comunitară i-a ridicat pe aproape toţi ceilalţi. Mai mult, Rozalia Biro, mamă a doi copii, a spus că nu are „niciun biped în familie”.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: