Membrii Partidului România Mare şi-au pus mari speranţe în Studioul de televiziune ANTENA 3, au urmărit şi vor să urmărească în continuare emisiunile consacrate prin care se spune ADEVĂRUL în legătură cu:
– drumul greşit pe care au îndreptat România partidele politice parlamentare care s-au aflat, cu schimbul, la Putere, în ultimii 25 de ani;
– jefuirea bogăţiilor naturale ale Poporului Român de către asasinii economici şi asasinii politici internaţionali, în complicitate cu clasa politică parlamentară;
– programul secret de exterminare a Poporului Român şi de dezmembrare a României, începând cu autonomia teritorială a Ardealului;
– jocurile politice sterile ale popândăilor politici, fraudele electorale, blatul pregătit pentru apropiata alegere a Preşedintelui României etc.
Pentru a nu le deranja şi strica scenariul pregătit pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie a.c., stăpânii străini ai României, împreună cu slugile lor autohtone, au poruncit să fie finalizate rapid dosarele politice deschise împotriva unor patrioţi şi mari investitori români şi, pe cale de consecinţă, să fie „îmblânzit” postul de televiziune ANTENA 3. Ei nu au luat în calcul unitatea şi forţa echipei profesioniste de jurnalişti patrioţi de la ANTENA 3, precum şi susţinerea milioanelor de români din Ţara-Mamă şi de pretutindeni.
În aceste zile, în loc să existe solidaritate de breaslă în cea de-a IV-a Putere, la unele studiouri de televiziune şi-au arătat adevărata faţă jurnaliştii-mercenari, care s-au vândut pe 30 de euro, pentru a lovi şi ei în ANTENA 3.
Membrii Partidului România Mare din Filiala Bucureşti vor participa la plimbările stradale, de la ora 17,00 din zona Palatului Cotroceni, confirmând SOLIDARITATEA şi SUSŢINEREA pentru ANTENA 3. Într-o altă etapă a plimbărilor prin Bucureşti ale ziariştilor de la ANTENA 3 ar merita să fie desfăşurat, din nou şi într-un spaţiu adecvat, cel mai mare drapel al României în culorile moştenite de la Poporul Primordial al Geto-Dacilor, de peste 10.000 de ani.
Duşmanii de 2.000 de ani ai Geto-Dacilor şi Poporului Român şi-au găsit Antena, ANTENA 3 care îi va deştepta pe alegători pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.
ANTENA 3 VA RĂMÂNE AICI ŞI PROGRAMELE EI TREBUIE SĂ FIE DIFUZATE PRETUTINDENI unde există români patrioţi, iubitori de Neam şi Ţară.
Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului România Mare
Candidat independent la Preşedenţia României
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Gh. Funar transmite un mesaj de susținere a Antenei 3”
A3- masina de spalat creierele
dragii mei,
Antena 3 l-a demis pe Basescu,aruncand ROMANIA intr-o criza politica fara precedent,distrugand o buna parte din ECONOMIE(au plecat investitii!,bani locuri de munca)
reputatie patata a Romaniei pe plan mondial
lovitura de stat reala! si nu povesti.
URA,si DEZBINARE!
http://natoall.wordpress.com/
Israelul l-a sprijinit pe Corneliu Vadim Tudor,pentru ca acesta a fost un bun apropiat al rabinului Moses Rosen si al lui Virgil Magureanu.
De aceea tribunalul Bucuresti il sprijina pe Vadim.
Vadim Tudor este azi in bune relatii cu Rabinul Eliahu Kaufmann din Israel,
iar Funar este bun prieten cu islamicii arabi,si de alte neamuri!
http://natoall.wordpress.com/
Gheorghe Funar este omul trecutului,s-a compromis si nu-l mai spala toata apa somesului! Nu e vorba de Paskany,nu e vorba de Cluj,e vorba de nivelul national!
Va pierdeti timpul si vremea cu Funar.Nu va puteti dezvolta daca ramaneti ancorati in trecut,cu legionari fanatici,cu Funar,cu CARITAS,cu arabi si mafia lor
buticuri de arabi,inainte sa vina BOC in 2004,asta era Clujul.Doar arabii faceau afaceri atunci si aduceau un televizor,produse alimentare de magazin mixt.
Odata ce a venit BOC,au venit Mall-uri, israelienii, KAUFLAND, Billa, POLUS(Paskany).
Paskany a cumparat toata televiziunea clujeana: TRANSILAVIA LIVE
LOOK TV
SOMES TV
AGRO TV
fostul NCN
FACLIA DE CLUJ etc.
PASKANY este evreu maghiarizat de origine,la fel ca si Ekstain Kovacs*(UDMR) si EMIL HUREZEANU*(Europa LIbera,originar din Grigorescu) ori Virgil Magureanu(din Satu mare,salvat de la Auschwitz el si tatal lui in 1944 de catre Iuliu Maniu,prin pasaport fals si azil in Romania,fugind de unguri si Horty)
iata arabii care s-au imbogatit in CLUJ in anii 90:
HAMMAD GHAZI
KHALED MATAR(arestat de FBI pentru legaturi AL QAEDA)
ADNAN MUHIEDDINE
Khairat Chikhess
Bashir Rami
si multi altii.E vorba de sute de arabi!
adica se imbogatesc arabii,in timp ce romanii mor de foame pe strada,pe strada MOTILOR au murit de foame boschetari ROMANI fosti PROFESORI DE LIMBA ROMANA!!
in loc ce IONUT TENE si neamul sau ,sa aiba un MAGAZIN, arabii cumparau tot clujul,cu cabinete medicale,cu magazine,comert en-gross
Dar neamul nostru romanesc ce face?