Starea naţiunii sub animalul politic

După aproape 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, apar cu limpezime două tendinţe sub care balansează românii: Pe de o parte, corupţia generalizată, da, generalizată, fiindcă ea nu se află doar la nivelul clasei politice, a vendetelor între clanuri, ci la nivelul întregii ţări, de la ultimul chioşc la funcţionarii de la primării sau la firmele private, cum este Orange, de pildă. Pe de altă parte, e vorba de un ideal moral hrănit de tradiţie, bazat pe înţelepciunea populară, pe acel Cod Moral despre care vorbeşte Brâncuşi în aforismele sale, cod pe care aleşii neamului nu-l cunosc, iar dacă îl cunosc, nu-l respectă, ei preferă codul mafiei, cu regulile ei secrete, cu abateri de la lege, cu ocolişuri subversive.

Sigur, agresiunea corupţiei este permanentă, pe când idealul moral apare numai la război, ca să spun aşa, de regulă în preajma alegerilor. Atunci apar şi patrioţii şi intelectualii adevăraţi, dar şi fitiliştii, cei care se află în treabă, creatori de diversiuni, cei care spun, de pildă, că acum e timpul monarhiei (Rebengiuc), cu sloganul “Monarhia / Salvează România”. Monarhia nu se salvează nici pe sine, e vai de capul ei, mai degrabă ar spune că “România / Salvează Monarhia”, de n-ar fi şi România vai de capul ei. Sunt ca două babe ramolite, care vor să se sprijine una pe alta să nu cadă.

Bineînţeles, acest ideal moral este susţinut de forţa tăcută a naţiunii, care însă e firavă, dar sănătoasă, ca acel fir magic care ţine Teiul lui Eminescu în viaţă. Corupţia susţinută a lucrat perfid la distrugerea lui, a săpat continuu la temelie, ca un vierme monstruos, tenace, corosiv, de aceea el nu mai este asemenea stejarului întreg. Noi sperăm că sâmburele lui nu e alterat, că Dumnezeu îl are în paza sa, fiindcă tot Eminescu a spus că “în sâmburele de ghindă se află stejarul întreg”.

Din păcate, agresiunea animalului politic continuă, e foarte violentă şi se vede mai ales acum, în această confuzie pre-electorală pentru prezidenţiale. Românii au compromis tot, însăşi ideea din Politica lui Aristotel, care definea omul ca “zoon politikon”. Expresia nu avea în antichitate un sens peiorativ, cum are azi. Politica era prima dintre ştiinţe şi avea ca ţel fericirea oamenilor în cetatea ideală. Noi nu avem politicieni adevăraţi, cu demnitate, cu nobleţe, cu aură culturală, cu francheţe şi erudiţie, avem politruci, aventurişti, animale politice degradate, umilite şi umilitoare. Avem o clasă politică în care vârfurile ei sunt la puşcărie sau puşcăriabili, pe cale de a ajunge acolo la viitoarea regrupare de forţe corupte şi mincinoase. E o vânătoare de recompense între mai marii zilei, dublată de o vendetă nemiloasă, care pe care, deşi soarta politică e învârtită ca o roată de moară tot de cei care o folosesc să-şi strivească adversarii.
Nu e loc de nimeni altcineva, care să vină dinspre latura idealului moral. Nu vedeţi, candidaţii sunt iepuri sau iepuroaice, precum Nuţi din Pleşcoi, care vin tot din sânul rodat al clanului politic. Ce ideal moral are o astfel de “fomeie din popor”, care de 20 de ani tot duce tava lui Pazvante?! Dimpotrivă, nu are scrupule. Acum cică îşi toarnă apă pe cap în faţa guvernului, în loc de cenuşă. Pe când îşi va da foc, fiindcă are nevoie de cenuşă? Nu îi este ruşine să se urce pe tronul ocupat cândva de Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu!

Animalele politice nu au respect pentru înaintaşi, nu le pasă de istorie, fiindcă cred că de la ei începe istoria, începe totul. Nici unul dintre candidaţi nu stârneşte respect, nu are autoritate morală şi politică, nu este un intelectual de soi sau un vizionar politic. Orice bărbat adevărat o poate pune la punct pe neruşinata Nuţi din două vorbe, dacă ar fi adevărat şi cultivat, dar Nuţi a văzut că nu are cu cine duela la acest capitol şi îşi permite să facă un circ de proporţii din această sfântă candidatură, susţinută de însuşi alter-ego-ul său, Băsescu. Acest cuplu a ajuns de o obrăznicie nemăsurată, fiindcă a observat că îi poate păcăli pe fraieri şi hâhâie la toată lumea. Dacă le merge, de ce să nu-şi dea poalele peste cap? Hai, Nuţi, s-o facem lată, tu preşedinte, eu prim-ministru, ne vom distra la Bruxelles, cu doamna Merkel, nu vrei?! Oare cine le va fi naşul?

Ponta îi spusese lui Băsescu să mai lase pălăvrăgeala şi să se gândească la ce răspunsuri va da tribunalului după ce nu va mai fi preşedinte, dar ne îndoim că el, care este ondulatoriu rău, ştie să-şi respecte vreun cuvânt. E simplu ca să-i întrebe cineva care le sunt faptele, ce au făcut concret pentru poporul român, că de desfăcut vedem mereu. Aici a dus politica strâmbă, ca aceşti maimuţoi să-şi bată joc de ţară, de orice ideal moral, dacă ei, deşi percepuţi ca reper negativ, imoral, se pun pe sine în acest plan ideal. Starea naţiunii la cheremul unor decavaţi.

Sau poate o fi având Cristian Diaconescu o Operă ascunsă în vreun sertar pe când era consilier prezidenţial? Ce a învăţat de la el poporul? Să-l credem că nu a învaţat nimic din lecţiile şefului său hâhâit?! A învăţat arta neruşinării, un maimuţoi care o făcea pe principialul. În loc să se lupte cu ruşinea politicii, s-a retras din competiţie şi o susţine! Halal politician! A văzut că nu are semnături şi s-a retras ca un laş. Cred că şi-a pierdut şi ultimul fan pe care îl mai avea! Ca şi ţărăniştii! Se întoarce Coposu în groapă dacă ar şti pe cine au ajuns să susţină urmaşii săi nedemni! Pentru putere, îşi vând şi mama care i-a alăptat!

Aceste animale politice sunt bune numai la compromisuri, trăiesc din compromis în compromis, dar fără artă, adică lamentabil. Desigur, românii să se aştepte să le bată la uşă tot felul de candidaţi, fiindcă vor să se înfrupte din ciolan, pe la toate colţurile se adună semnături să fie ajut X sau Y să intre în cursă, fiindcă o candidatură aduce glorie şi bani, dar după ce îşi ating scopul, uită de unde au plecat, uită de orice promisiune. Şi toţi vor să fie şi cu dreapta şi cu stânga. S-au trezit candidaţi, pe care omul care a dus ţara la recesiune şi la ură zice că-i dezbracă în public, adică în “aia” goală, vrea să zică, să se vadă că dumnealor, candidaţii, nu au… ruşine !? E o hâhâială deznaţionalizantă, de se aude până la Statuia Libertăţii!

Trist este că şi cei care îi susţin pe aceşti profitori sunt lipsiţi de moralitate, se distrează pe banii ţării. Vezi argumentele susţinătorilor de tip Boc, cel cu gheaţa turnată pe cap sau în cap. Un Boc cu cap de gheaţă. Hodoronc.

Şi mai trist este că de această boală s-a molipsit şi presa. Cum e subiectul, aşa şi obiectul. Ea e la fel de urâtă ca şi mesajele pe care le vehiculează de pe la uşile puşcăriilor. De regulă, poeţii unei naţiuni sunt cei care creează metaforele ei, care sunt ca o lumină în noapte, ca stelele călăuzitoare. Dar n-am citit niciodată în presă să fie citat vreun poet autentic. Mereu se dau citate din ce-au spus “scriitorii” închisorilor, Năstase, Becali, Vântu… Ţi-e ruşine să mai fii scriitor în România. E asfixiată populaţia cu citate din închisori. Pentru ce se face această mediatizare excesivă? Pentru bucuria vulgului, a idioţilor! N-ar fi citat un poet, un savant, un filosof, nu, toată presa este plină cu ce-a spus Voiculescu când a intrat în închisoare şi cu ce nu a spus Năstase când a ieşit. De ce nu l-ar cita pe celălalt Voiculescu, poetul Vasile Voiculescu (1884 – 1963), să impună ziariştii acest nume de poet-martir, nu să vehiculeze la infinit numele unor infractori?! Să le vehiculeze, dar numai în ziarul “Infractorul”, nu în toată mass-media! Presa e atinsă de aceeaşi degradare morală ca şi cei despre care scrie. Vom reveni.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York