Fostul fotbalist al Universităţii Cluj, Călin Zanc, a murit într-un accident de circulaţie. În noaptea de marţi spre miercuri, fostul fundaş central, împreună cu alţi doi prieteni, au fost implicaţi într-un accident rutier, în urma căruia Zanc a decedat, ceilalţi doi pasageri ai maşinii scăpând cu viaţă.
Din primele cercetări şoferul autoturismului conducea cu viteză foarte mare şi ar fi consumat băuturi alcoolice înainte să urce la volan.
Maşina în care se aflau cei trei a izbit violent un cap de pod, în urma impactului Călin Zanc suferind o fractură de coloană.
Călin Zanc avea 43 de ani şi a jucat vreme de 7 sezoane pentru ”U” Cluj, timp în care a adunat 140 meciuri şi 9 goluri în alb şi negru.
De-a lungul carierei fostul fundaş a mai evoluat la FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar Bucureşti şi Poli AEK Timişoara. 200 de partide avea Zanc pe prima scenă a fotbalului românesc.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Fara comentarii la “Fost fotbalist al lui „U”, mort în accident”
pacat, condoleante!