Premierul Victor Ponta are un complex de inferioritate faţă de Cluj-Napoca, inima Ardealului. Potenţialul economic, cultural şi universitar al Clujului a făcut din oraşul de pe Someş un pol al creşterii economice în România şi un model de dezvoltare pentru români. Victor Ponta se simte frustrat faţă de clujeni, de aceea nu calcă în urbea transilvană. De când a venit la guvernare, pe promisiuni populiste, Victor Ponta a avut curajul să calce doar odată în oraş, în decembrie anul trecut la inaugurarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă, unde a fost copios huiduit de tinerii teologi creştini, care nu suportă fariseismul premierului, ce şi-a făcut din minciună un ţel în viaţă şi din plagiat un stil al existenţei personale. Deşi candidează la preşedinţia României, premierul Victor Ponta fuge de Cluj-Napoca ca şi dracu` de tămâie, la fel ca el şi alţi lideri pesedişti. Victor Ponta nu a avut curajul şi bărbăţia să îşi anunţe candidatura la funcţia supremă în stat la Cluj-Napoca, unde se fixează ceasul politic al Transilvaniei româneşti.Victor Ponta a trecut cu maşina în viteză pe lângă oraş, rugând şoferul să accelereze, ca nu cumva să-l vadă clujenii şi să-l huiduie ca anul trecut. Ponta când vede clujeni tremură ca frunza uscată în vânt.
Dar nici cu pupila lui Victor Ponta, mai tânărul novice în rele socialiste, Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu nu mi-e ruşine. El vine la Cluj-Napoca să împartă cheile de la 37 de ambulanţe, dar niciuna pentru judeţul Cluj. Liderii pesedişti încep să cadă în ridicol. Mai zilele trecute au venit trei miniştri să inaugureze, culmea absurdului, şapte microbuze şcolare. Rău a ajuns România ca trei membrii ai guvernului PSD, adică aproape o treime din guvern, să dea chei de ambulanţe şi microbuze şcolare, în timp ce înainte de 1989, doar un director general de minister inaugura într-o zi o hidrocentrală sau un cartier de blocuri pentru 30.000 locuitori. Asta arată impotenţa unui guvern care se laudă cu chei de ambulanţe şi microbuze şcolare, nefiind în stare să finalizeze autostrada spre Vama Borş, care să lege România de Occident. Ministrul Ioan Rus se laudă că, anul viitor, va inaugura 8 km de autostradă: Gilău – Nădăşel, doar ca şosea de centură pentru Cluj-Napoca, până la vamă noi, românii, vom parcurge trei ore, circa 150 km, pe o şosea naţională hiper-aglomerată, ca să ne amintim că ne conduce un guvern incompetent.
Este evident că din frustrare şi complexe, ce ţin de Freud şi Karl Marx, liderii PSD şi premierul socialist Victor Ponta fug de Cluj-Napoca, pentru a nu fi umbriţi de succesul unui oraş, care a rupt-o de mult pe plan economic, cultural şi universitar cu trecutul bolşevic al lui „tataia” Ion Ilici Iliescu, mentorul – cu mâinile pătate de sângele lui Nicolae Ceauşescu – al tînărului premier gorjean, adept şi ucenic al pistolarului Che Guevara.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


8 comentarii la “Liderii pesedişti fug de Cluj-Napoca ca dracu` de tămâie”
Foarte bine spus,felicitari Ionut Tene!
NU VOTEZ PE ATEUL PONTA
Victor Ponta este un LAS!! De ce? Pt. ca PROMISIUNILE nu tin loc de realizari efective!! Ar trebui sa ne arate ce a facut!!(ceva concret!)
Gorjeanul Ponta atacat de vâlceanul colojvarizat. 🙁 Trist…de fapt doi trişti, ambii. Ce puţină presă şi ce mulţi pupăcioşi de partid…
aici nu vorbim de gorjean sau ardelean ,vorbim de romani,ca suntem in Romania-este un ziar care propaga regionalizarea in romania-ala ii cu specificarea regiunilor nu a tarii.domnu ponta este o marioneta in mana baronilor si trebuie mentionat ca si din randul ungurilor care conduc romania sunt baroni,inca ce baroni-baronii unguri au avut fonduri la dispozitie cat cumulul moldovei si olteniei-dar ce au facut cu ele-au realizat cea mai saraca regiune din europa si si-au schimbat nevestele batrane-pot da exemple
pomta nu e gorjan e iordanian.
Ponta, cu „poante” din infern (migratzia!!!),
Clujenii, cu un Boc „elen”…
Fiecare, cu ce poate.
Da, oare cine nu fuge de Cluj, de ani intregi e santier, cand nu e gazul e apa, cablu, reasfaltare, apoi de la inceput. Fuge si Dracu.