Monica Macovei ne povestește că a văzut ea cum un preot s-a oprit din slujba de parastas pe marginea mormântului ca să ceară bani (aici). Eu unul cred că Monica Macovei minte. S-a întâmplat să am de-a face cu mulți preoți din multe părți ale țării, pentru botezuri, nunți și slujbe de înmormântare. Niciodată principala problemă nu a fost reprezentată de bani, mai degrabă de coordonarea în timp și spațiu a evenimentului. În experiența mea personală destul de bogată în domeniu nu am avut de-a face cu astfel de preoți, care să îmi condiționeze serviciul religios (mi s-a întâmplat să fiu refuzat, dar popa în cauză mi-a explicat că avea o agendă foarte încărcată și nu putea fi la două slujbe în același timp).
Setea de bani a preoților este un motiv recurent al tuturor discursurilor anti-clericale, dar asta este o poveste lungă și complicată. Pe scurt, legenda cu popa care nu bagă mortu-n groapă până nu primește banii a auzit-o toată lumea și orice român poate să povestească o variantă, la care dacă nu a participat el direct (foarte puține cazuri!) atunci cu siguranță a auzit-o de la o rudă sau cel mai bun prieten.
Lucrurile sunt mai simple. Monica Macovei s-a convertit la mijlocul anilor 90 la confesiunea greco-catolică și de atunci are o poziție constantă împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Bineînțeles, își maschează discursul anti-ortodox vorbind despre principii general valabile, dar de fiecare dată greul loviturii îl încasează Biserica Ortodoxă. Oricum, candidatura ei nu mai contează după ieșirile recente pe teme religioase, va obține un procent sub 1%.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


5 comentarii la “Eu cred că Monica Macovei minte”
Macovei este un personaj care din declaratii pare mai degraba ateu decat crestin (greco-catolica sau ce-o fi). Si este clar antinationala prin sustinerea poponarilor si prin atitudinea ostila fata de ideile traditionale si crestine.
GEORGE DAMIAN SI ,,POSTACUL medmax,, MONICA MACOVEI , SPUNE F.MULT ADEVAR SI ASTA VA DERANJEAZA CUMVA ??? TOATA LUMEA STIE CE FAC ,,POPII BURDUHOSI SI HAPSINI DE BANI IN FRUNTE CU inalt prea prea ,sfant (hapsinul ) de daniel,,,care nu inceteaza SA-SI ARATE OPULENTA,,,,,CE AVETI CU OAMENII CARE SPUN ,,,ADEVARUL,????CARE PANA LA URMA ,,TOT VA INVINGE,,,MAI DEVREME ORI MAI TARZIU,,,
Până una-alta,din sondajul alăturat ar avea 7% ……
Eu cred ce spune Monica Macovei insăși,nu ce se scrie despre ea ; cei ce aruncă astfel de lături pe media, nu o fac din convingere, ci din misiune …. După astfel de mizerie, pot trece pe la Casiere !
In atentia autorului, care habar n-are ce vorbeste ! MM nu s-a S-A CONVERTIT la greco-catolicism, prostule, ci a revenit la credinta initiala !
Habar n-ai ca in anii ’50 greco-catolicismul a fost interzis, toti au fost obligati sa treaca la ortodoxism ! Dupa ’90, dupa multe tratative, s-a revenit si vechea credinta greco-catolica a fost readmisa. Multe biserici nu le-au fost retrocedate nici in ziua de azi, asa ca multi credinciosi merg la slujbe in locuri unde nu ti-ai imagina ca poate fi o biserica !
Stau si ma intreb, esti prost, incult, sau rauvoitor ?
Cre ca toate 3 la un loc !
Fai Jorjicaca Daimaibani, jurnalistul lu’ peste oparit, tu sigur traiesti intr-o lume paralela cu realitatea zilei si comportamentul popilor (indiferent de religie). Toti, da absolut toti, au in cap numai bani, bani si averi, sunt falsi si ordinari iar de credinta si credinciosi nu-i doare nici in chour. Cersetori, hoti si talhari la drumul mare.