Reprezentanţii SRI au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, despre deciziile prin care aşa-zisa lege „Big Brother” şi Legea cartelelor prepay au fost declarate neconstituţionale, că efectul acestora „a produs un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale”.
SRI spune că îşi desfăşoară activitatea cu deplin respect pentru lege, în conformitate cu principiile respectării drepturilor omului, cu standardele internaţionale şi cu angajamentele ce derivă din calitatea României de membru al comunităţii euroatlantice, în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate. „Rezultatele activităţii desfăşurate până în prezent, care plasează instituţia în elită comunităţii de intelligence, bună reputaţie profesională a SRI precum şi încrederea populaţiei în capacitatea instituţiei de a proteja drepturi şi valori consacrate constituţional, au fost posibile şi datorită existenţei unui cadru normativ corelat cu evoluţia tehnologică”, mai spune Sava.
În acelaşi punct de vedere se subliniază că SRI nu formulează aprecieri cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar „atrage atenţia cu privire la implicaţiile pe care le generează aceste decizii, consecinţele fiind deja resimitite în reducerea drastică a capabilităţilor operaţionale, în imposibilitatea instituţiilor statului de gestiona riscuri şi ameninţări iminente la adresă securităţii naţionale precum şi în crearea unor vulnerabilităţi fără precedent, de natură a afecta siguranţă cetăţenilor”.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “SRI spune că deciziile CC privind cartelele dau consecinţe grave asupra securităţii naţionale”
Serviciile secrete vor tot mai multa putere asa ca folosesc metoda cu „inducerea starii de panica” pentru ca sa le obtina.
Felicitari celor de la CCR ca s-au opus.
A „reformat” Basescu si serviciile, si i le lasa mostenire lui Ponta.Nu mai avem economie, industrie, armata, cum aveam pe vremea lui Ceausescu dar- ura !- avem „servicii” performante.
cu alte cuvinte..daca nu spionam toti cetatenii indiferent ca trebuie sau nu..prin metode legale sau nu..vor fi consecinte dezastruoase pentru tara, UE, NATO..de altfel poate ar trebui instalate camere video si microfoane in casele oameniilor ca nu cumva sa se comploteze impotriva ordinii deja stabilite.