Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a afirmat recent, la finalul săptămânii trecute, că statul român discriminează cetăţenii de etnie maghiară. Declaraţiile acestuia vin şi pe fondul lansării spre dezbatere publică a programului de autonomie al UDMR, autonomie pe criterii entice şi “istorice” susţinută şi de PPMT, care de asemenea îşi motivează pretenţiile pe baza unei nevoi imperative de apărare a culturii populaţiei maghiare minoritare. Însă cât de justificate să fie aceste atacuri la adresa unităţii statului român?
Practic se invocă o lipsă de drepturi şi de condiţii pentru prezervarea identităţii maghiare, iar din aceste considerente România trebuie să fie dezbinată teritorial, cele două proiecte de autonomie propunând acest lucru fie în cadrul actualei Constituţii, fie prin modificarea Constituţiei.
Cea mai grăitoare imagine a aşa-zisei lipse de drepturi a maghiarilor din România ne-a arătat-o însuşi premierul Ungariei, Viktor Orban, care a vizitat săptămâna trecută Cluj-Napoca.
Într-un judeţ ca şi Clujul, unde populaţia maghiară reprezintă sub 16% din totalul locuitorilor, Viktor Orban a fost întâmpinat de următorii reprezentanţi ai autorităţii de stat române, etnici maghiari: Kelemen Hunor – VICEPREMIERUL României şi MINISTRU al Culturii, Mate Andras – PARLAMENTAR la Bucureşti, Vakar Istvan – VICEPREŞEDINTELE Consiliului Judeţean Cluj, delegat cu atribuţii de PREŞEDINTE (în locul lui Horea Uioreanu, arestat), respectiv Anna Horvath – VICEPRIMARUL municipiului Cluj-Napoca.
Practic a fost o adevărată demonstraţie a faptului că maghiarii au reprezentanţi în conducerea instituţiilor publice româneşti, de la nivel de Primărie până la nivel de Guvern. Atunci despre ce fel de lipsă de drepturi vorbesc susţinătorii autonomiei?
Haideţi să ne imaginăm cât de mult ar prospera populaţia românească din Ungaria dacă românii ar avea ca reprezentant un vicepremier al Ungariei, un ministru al culturii ungare, un şef de judeţ din Ungaria şi un primar în Ungaria. Însă de cealaltă parte a graniţei României autorităţile publice doar se victimizează şi cer drepturi suplimentare în România, inclusiv prin proiecte de autonomie, pe când România este condusă de unguri. Oare ce ar mai putea cere apoi?
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Ungurii se declară discriminaţi în România şi vor autonomie pentru “protecţie”. Însă cine conduce România?”
Au mai multe drepturi decat romanii gunoaiele de unguri.
Tot mai mult ne duce gândul la faptul că, conducătorii acestei etnii au ceva probleme de comportament şi gândire, sau sunt încurajaţi pe plan european să tulbure buna convieţuire dintre românul şi maghiarul de rând . Cuiva nu-i prea place că noi aici în Transilvania trăim paşnic, viaţa nu le este interesantă doar atunci când văd ură şi dezbinare, un mediu propice pentru politicieni care astfel pot ieşi în evidenţă prin propagandă ca apărători şi salvatori ai etniei lor. Dacă este linişte, atunci le lipseşte obiectul muncii şi în loc să facă ceva real şi util pentru întreaga comunitate din care, chiar dacă nu le place, fac şi ei parte, vin cu: patria şi patriotismul care nu încălzeşte deloc pe maghiarul de rând care trăieşe tot atât de prost ca românul de rând. Spre norocul etniei maghiare, aceasta a ajuns la maturitate şi nu mai dă doi bani pe propaganda lor ieftină demnă de perioada medievală.