Distribuie articolul

În zilele de 20-22 octombrie 2014 a avut loc la Cluj-Napoca întâlnirea Comisiei mixte româno-maghiare pentru redactarea şi publicarea „Ghidului fondurilor și colecțiilor arhivistice privitoare la Transilvania anterioare anului 1918/1919”, prezidate de directorul Arhivelor Naționale ale României, dr. Ioan Drăgan, și directorul general al Arhivelor Naționale ale Ungariei, dr. Zsuzsanna Mikó. Cu acestă ocazie, la Casa Universitarilor a Universității Babeș-Bolyai, în prezenţa autorilor, a arhiviştilor, a beneficiarilor lor din mediul academic şi a autorităţilor locale au fost prezentate primele volume din serie finalizate: nr. 9 (Harghita) și nr.12 (Mureș).

Proiectul prevede publicarea a 20 de volume bilingve, cuprinzând descrierea tuturor fondurilor și colecțiilor arhivistice privind Transilvania până la 1918, existente în Arhivele Naţionale din România și Ungaria. Începând cu anul viitor, cercetătorii români vor avea la dispoziţie, pentru prima oară, pe lângă un instrument perfecţionat de acces la arhivele judeţene, un ghid în limba română al arhivelor din Ungaria privitoare la teritoriul actual al Transilvaniei. S-a convenit, de asemenea, postarea ghidurilor pe internet, după un interval de graţie de un an de la publicare.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: