Distribuie articolul

Romanian Open Squash, finala Campionatului Naţional de Squash, va fi găzduit de Cluj-Napoca şi este organizat de Asociaţia Pro Squash România cu sprijinul Primariei Cluj Napoca şi a Consiliului Judeţean Cluj, sub egida Federaţiei Române de Squash.

Etapele de calificare se vor derula în intervalul 8-16 noiembrie în mai multe oraşe din ţară, iar finalele sunt programate între 14 şi 16 noiembrie la Iulius Mall din Cluj-Napoca.

Organizatorii anunţă că meciurile se vor juca pe un teren de squash mobil, din sticlă, iar premiile oferite învingătorilor depășesc suma de 3.500 de dolari. La turneu pot participa atât sportivi profesionişti, cât şi amatori.

„În ultima vreme am remarcat o creştere foarte importantă a numărului de practicanți de squash, iar acest lucru a dus la dezvoltarea infrastructurii în întreaga țară. Practic în fiecare lună apare câte un club nou de squash. Din acest an avem și o Federaţie Română de Squash sub egida căreia au fost organizate mai mult de 10 competiţii oficiale, iar acest lucru a ajutat enorm la popularizarea acestui sport”, au declarat organizatorii Romanian Open Squash.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: