Antrenorul echipei noastre, George Ogăraru, a comentat, pentru site-ul oficial, tragerea la sorţi a sferturilor de finală a Cupei României „Timişoreana”. „U” – Pandurii e un meci echilibrat, consideră Ogăraru, antrenorul care crede, în continuare, în puterea echipei noastre de a avansa cât mai sus în Cupa României. „E o tragere la sorţi bună, însă faptul că am câştigat acasă cu ei nu înseamnă că va fi un meci uşor în Cupă. Visăm frumos în continuare. E un adversar pe care credem că putem să-l depăşim. Suntem în faţa unei performanţe pe care nu am cunoscut-o de 19 ani – aceea de a ne califica în semifinale – trebuie să rămânem concentraţi şi să luăm fiecare meci în parte, începând cu cel cu Petrolul, din campionat”, a spus George Ogăraru.
Preşedintele clubului, Vlad Munteanu, spune şi el că echipa are capacitatea de a elimina Pandurii. „Întâlnim un adversar puternic, însă cred că va fi o partidă echilibrată. Sunt convins că cei de la Pandurii vor veni foarte motivaţi pentru a-şi lua revanşa după înfrângerea din campionat. Însă şi noi vom fi foarte pregătiţi”, a spus Vlad Munteanu.
Universitatea Cluj s-a calificat în faza sferturilor de finală ale Cupei, după ce a trecut, pe rând, de FC Bihor (1-1, 6-5, după penalty-uri) şi FC Braşov, 3-1.
Sursa: UniversitateaCluj.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

