Distribuie articolul

Continutul necenzurat al unei scrisori trimise de FBI catre liderul de culoare Martin Luther King, in care acesta este numit „bestie rea si anormala” si care pare ca-l incuraja sa se sinucida a fost facut public pentru prima oara.

In ceea ce pare a fi o incercare de a-i crea dificultati liderului miscarii pentru drepturi civile, scrisoarea anonima a fost scrisa de catre un adjunct al directorului FBI din acea vreme, J. Edgar Hoover, ca din partea unui activist dezamagit, si i-a fost trimisa lui King cu cateva saptamani inainte ca acesta sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace in 1964, scrie The Independent.

Desi existenta documentului, numit „scrisoarea de sinucidere”, era cunoscuta de mai multa vreme, pana acum au fost facute publice doar versiuni puternic cenzurate.

Ea a fost publicata acum in presa americana, dupa ce o versiune necenzurata a fost descoperita in Arhiva Nationala de catre istoricul Beverly Gage, de la Universitatea Yale, care isi facea documentarea pentru o carte de spre Hoover.

Martin Luther King, figura a luptei pentru drepturi civile

Documentul dovedeste ca directorul FBI incerca sa il irite pe pastorul de culoare folosindu-se de informatii privind aventurile extraconjugale ale acestuia.

Beverly Gage a scris ca „partea cenzurata pana acum se concentreaza pe viata sexuala a lui King, infatisand intr-un limbaj extrem de direct ceea ce FBI credea ca stie despre aceasta”.

Scrisa cu aparente greseli si litere lipsa, scrisoarea il avertizeaza pe King „ca nu exista decat o iesire din situatia asta. Mai bine te omori inainte ca fiinta ta murdara, anormala si hotomaneasca sa fie dezvaluita natiunii”.

La acea vreme, King si asociatii sai au suspectat ca scrisoarea venea de la FBI, o parere care a fost confirmata un deceniu mai tarziu de comitetul Senatului american privind supravegherea activitatilor serviciilor de informatii.

Incercarea FBI-ului de a-l discredita pe King, care a fost asasinat in 1968, pare sa se fi desfasurat sub umbrela programului Cointelpro. Lansat in 1950, programul a fost destinat initial urmaririi si, daca era posibil, discreditarii membrilor Partidului Comunist.

De-a lungul anilor ’60, interesul programului s-a mutat catre activistii pentru drepturi civile.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: