Liderul Partidului “Totul pentru Ţară”, dl Florin Dobrescu, a atacat în termeni fără precedent decizia recentă a Curţii Constituţionale, care a decis introducerea unei prevederi legale prin care elevii ar urma să frecventeze orele de Religie doar în baza unei cereri speciale făcute de părinţi. Preşedintele executiv al partidului naţionalist a acuzat CCR că loveşte în credinţa ortodoxă, cerând remedierea de urgenţă a acestei decizii.
“Este inacceptabil ca într-o ţară creştină, cu o populaţie de aproape 90% ortodocşi, Curtea Constituţională să ia decizii care lovesc în credinţa strămoşească. Ce e rău în fapul că elevii învaţă Religie, că li se vorbeşte de Dumnezeu şi sunt educaţi în frica de El? Considerăm că această decizie este insultătoare la adresa majorităţii românilor creştini. Este o decizie de tip comunist. De altfel nici nu mă miră. Ne-am obişnuit ca judecătorii Curţii Constituţionale să fie recrutaţi din rândul foştilor comunişti şi securişti.
Dar să nu uite domnii judecători că în Decembrie 1989 masele revoluţionare îngenunchiau pe caldarâmul udat de sângele eroilor şi spuneau “Tatăl nostru”! Revoluţia de acum 25 de ani a avut un puternic caracter creştin. Iar introducerea religiei şi icoanelor în şcoli a reprezentat una din principalele cuceriri ale Revoluţiei.
Nu putem ridica pe jertfele acelor tineri o societate ateistă. Sau domnii judecători de la CCR ne întorc înapoi cu 25 de ani? Să nu dea Dumnezeu ca tineretul acestei ţări să repună credinţa creştină la locul ei printr-o nouă Revoluţie!
Voi face în aşa fel ca mesajul meu să fie adus la cunoştinţa judecătorilor CCR, cărora le cer să revină asupra acestei decizii prin care de altfel contrazic decizia total opusă 2012, într-o speţă identică”, a încheiat Florin Dobrescu declaraţia sa plină de revoltă. El a îndemnat românii să se alăture petiţiei iniţiate în sprijinul BOR.
Sursa: Buciumul.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



Un comentariu la “Atac la CCR. “Susţinem poziţia BOR în problema religiei în şcoli”. Legionarii reacţionează împotriva deciziei CCR”
Sunt parinte si nu doresc ca in scola copilul meu sa fie obligat sa invete religie . Cine il are pe D-zeu in suflet , il are , cine nu , poiate sa faca si 10 ore pe sapt. religie , ca tot un ticalos ramane. Acum biserica , preotii nu mai sunt ce erau odata , nu sunt decat niste hoti , care profita de pe urma credintei sa-si umfle conturile si burtile , credinta lor e banul si se fac frate cu dracul ca sa treaca puntea . Sa faca nenea Dobrescu religie cata vrea , nu sa ii oblige pe altii ! Intai sa sustina neneA CA PARINTII SA-SI EDUCE COPIII , NU SA ASTEPTE DE LA SCOLA SA CAPETE TOT , ACEI 7 ANI DE ACASA NU-I INLOCUIESTE NIMENI , NICI SCOALA , NICI RELIGIA !