Între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale Guvernul Victor Ponta a hotărât alocarea a 150 euro (700 lei) din fonduri europene și de la bugetul național pentru cadrele didactice pre-universitare și universitare, ca să-și cumpere material didactic. Numeroși profesori au văzut în hotărârea premierului Victor Ponta un gest electoral ca să câștige alegerile. Profesorii au numit prima cu numele simbolic de Electorată.
Numeroși profesori universitari din cadrul UBB Cluj, după alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, s-au îndreptat spre casieria instituției și au returnat banii. Ei au declarat pentru NapocaNews: „Pe noi nu ne cumpără Guvernul Ponta pentru ca să-l votăm. Nu l-am votat și atunci e firesc să dăm banii înapoi. Nu vrem pomeni electorale”. Până vineri circa 50 de profesori au returnat Electorata lui Ponta la casieria UBB.
În schimb asistenții, lectorii și personalul auxiliar din UBB, cu salarii mici, nu au returnat banii de “electorată”, considerând că profesorii universitari care au returnat banii “sunt oricum prea plini de bani, cu salarii și venituri foarte mari din fonduri europene și își permit să returneze suma înapoi, de numai 700 lei. Noi cu banii aceștia trăim o lună, pentru ei sunt doar de țigări”. Cei cu salarii mici din UBB percep gestul unor colegi, profesori universitari, ca unul demagogic.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Profesori de la UBB returnează la casierie Electorata lui Ponta”
Fara electorata, se vindeau mai putine bestselleruri la Gaudeamus. ACUM prioritatea e la Est. Intrebarea e daca Iohannis a inteles macar cât Iliescu pe românii de peste Prut. De evitat un dus siberian pe imagine la alegerile din 30 noiembrie: http://www.gandul.info/politica/angela-merkel-l-a-sunat-pe-klaus-iohannis-au-vorbit-despre-republica-moldova-13597878
http://www.ziarulnational.md/vasile-garnet-o-saptamana-de-campanie-decisiva-in-moldova/
http://www.economica.net/alegeri-republica-moldova-la-1-decembrie-ar-putea-incepe-o-iarna-fara-de-sfarsit_91925.html
Chiar in postromânism: https://propinatiu.wordpress.com/carti absenta unui semnal de foarte sus ca Miracolul din 16 noiembrie inseamna Schimbare si peste Prut nu e un pas bun: http://stirileprotv.ro/stiri/international/rusia-sta-cu-ochii-pe-republica-moldova-care-se-pregateste-de-alegeri-avertismentele-date-de-vicepremierul-dmitri-rogozin.html
http://www.cotidianul.ro/plan-de-rasturnare-a-ordinii-constitutionale-in-republicii-moldova-251720/