Procurorii DIICOT fac, marţi, 25 de percheziţii la membrii unei grupări suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro, în acest dosar fiind vizaţi şi administratori ai FC Petrolul, cei care ar fi iniţiat această grupare infracţională.
Percheziţiile au loc la 25 de adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu şi Brăila, fiind vizaţi membrii unei grupări infracţionale organizate formate din 19 persoane.
Anchetatorii vor duce la audieri, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti, 30 de persoane, urmând să decidă dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive.
Potrivit DIICOT, administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti ar fi iniţiat, în anul 2012, gruparea infracţională organizată, la care au aderat şi ceilalţi membri. Gruparea ar fi fost constituită pentru a favoriza firmele administrate de aceştia, care s-ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua şi finanţa SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti, scrie Mediafax.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

