Chiar zilele acestea un colaborator de la „Jurnalul Românesc” din Viena a trecut prin Cluj-Napoca, după o o perioadă considerabilă de timp. Pe lângă schimbările uimitoare ale oraşului, colegul a fost fascinat de luminile feerice ale Târgului de Crăciun din oraşul de pe Someş. În entuziasmul său, tânărul român vienez mi-a spus că aproape putem compara Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca cu celebrul Weihnachten Market din Viena. Sigur că această comparaţie cu Viena am pus pe seama amabilităţii şi impactului întâlnirii tânărului aspirant la titlul de jurnalist cu un oraş, care are un parc central european, un stadion, Cluj-Arena, şi o sală polivelentă inegalabile în ţara noastră. Da, Clujul e fermecător, dar totuşi mai avem până să ajungem a organiza un Târg de Crăciun ca Weihnachten Market din Wien, cu o tradiţie de peste trei sute de ani. Totuşi remarca pozitivă a tânărului vienez m-a făcut să mă gândesc la un termen de comparaţie cu un târg similar, cel din Sibiu. Sincer m-am simţit jignit ca şi clujean, cum în urma victoriei doar de pe Facebook a primarului Sibiului la alegerile prezidenţiale, numeroşi concitadini au mers să viziteze excitaţi Târgul de Crăciun din Sibiu. Am discutat cu nişte profesionişti în organizarea târgurilor de Crăciun, care au făcut o comparaţie tehnică între cele două manifestări de Sărbători. Sigur, Târgul de Crăciun din Sibiu are o tradiţie de câţiva ani în plus decât cel din Cluj-Napoca, dar rezultatele nu sunt spectaculoase faţă de târgul din oraşul nostru. E adevărat că Târgul de Crăciun din Sibiu are mai multe căsuţe de lemn unde se vând produse tradiţionale, dar acestea sunt mult mai urâte şi prost amenajate decât cele din Cluj-Napoca. La Sibiu se vinde mai multă mâncare caldă, dar Clujul excelează prin concursuri de gătit şi seri tematice ale restaurantului Memo 10. La Sibiu avem un trenuleţ pentru copii şi un carusel, la Cluj-Napoca anul trecut când s-a montat caruselul frumos luminat, care a avut un succes incredibil la copii, presa de scandal şi onegiştii plătiţi de Soroş au făcut tărăboi că stricăm aspectul medieval al pieţei. La Sibiu încă funcţionează concursuri de maşinuţe electrice, oferind un aspect de bâlci oraşului. În schimb la Cluj-Napoca avem un patinoar care oferă un aspect magic Târgului de Crăciun şi e plin de copii care se dau cu patinele. Cupola de lumini şi aranjamentele florale luminoae oferă Clujului un aspect de Viena, în schimb Sibiul lasă de dorit la inventivitatea jocurilor de lumini.
La Sibiu sunt spectacole artistice şi concerte doar în week-end, iar la Cluj-Napoca în cadrul Târgului de Crăciun se oferă în fiecare seară spectacole si concerte cu artişti renumiţi din ţară şi de la cele două opere de stat. Un plus pentru Cluj-Napoca este faptul că e un oraş eminamente cultural şi universitar, cu teatre şi opere în două limbi, şi un public educat la nivel european. Chiar şi comercial varietatea produselor oferite de comercianţii de la Târgul de Crăciun este superioară celei din Sibiu, încă tributar unui aspect rural şi provincial de bâlci „prăfuit”. Sigur că de la anul organizatorii Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca, fiind oraşul nostru şi capitală a europeană a tineretului, vor lăsa Sibiul în urmă, ca oraşul amintirilor trecute ale unui mit lipsit de conţinut.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



6 comentarii la “Târguri de Crăciun – o comparaţie necesară. Sibiul între „bâlci” şi provincial”
1. Se numeste Weinachtsmarkt nu weinachten market ca nu se super market.
2.Targul de craciun de la Sibiu a fost introdus in pachetele turistice a agentiilor straine de turism.
3. Fondurile primariei din Sibiu nu se pot compara cu cele din Cluj si normal cand ai buget mai mare sa iti permiti mai multe spectacole desi pe plan cultural sa nu uitam ca Sibiul are un eveniment international de spectacole.
4. Pana acum cativa ani Clujul era impodobit cocalareste cu 1000000 de culori..si 10000 de forme.
5.Carusel este si la Viena si la Munchen si peste tot la toata targurile de craciun din germania dar probabil ca nu ai trecut de moci sau apahida si vorbesti din auzite.
6. De unde competitia asta Cluj Sibiu ambele sunt orase frumoase si ar trebuii sa luam ce e bun unii de la altii nu se aruncam cu noroi… tipic romanesc.
7. Din surese sigure si de altfel si tu sti dar faci pe desteptul unele lucruri chiar au fost luate de la targul de craciun din Sibiu ceea ce nu e un lucru rau ..cum si Sibiul a luat multe chestii de la Cluj.
Hai sa lasam rautacismele si sa invatam unii de la altii si lucruri bune nu doar rautaciseme. Clujul e un oras superb e capitala Transilvaniei indiscutabil…insa sa nu aruncam cu norori in altii care fac lucruri bune…si un sfat ..mergi la Sibiu si convinge-te nu mai scrie din auzite.
TM,GM, va invit sa va mutați la Sibiu și sa va rugați la chip cioplit Ciolannis și la cocos 🙂
Ce va mirati bai de niste lumini aprinse.
Ce mare scofala.
ce va tot luati de Sibiu? sa mergeti prin secuime sa vedeti ce balciuri jalnice!
Ceea ce nu se spune in acest ”iluminat” articol sunt costurile pentru cele doua ”TÂRGURI DE CRACIUN”:
La Sibiu: ”Celebrul Pod al Minciunilor este împodobit, ca în fiecare an, pentru sărbătorile de iarnă. În Piaţa Mare, privirile sunt atrase de o copertină gigantică de beculeţe, întinsă pe o suprafaţă de aproape 270 de metri pătraţi, care ocupă aproape trei sferturi din piaţă.
Zona centrului istoric mai este împodobită cu 8 candelabre, 100 de leduri în formă de triunghi şi aproape 2.000 de steluţe stroboscopice.
„Deja iluminatul festiv in centrul istoric al Sibiului este aproape finalizat. Urmează ca, în 22 noiembrie, să se deschidă Târgul de Crăciun”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
În total, vor fi amplasate în oraş peste 4.200 de metri liniari de instalaţii luminoase şi aproximativ 830 de figurine. Întreg iluminatul festiv a costat municipalitatea aproape 150.000 de lei.”
La Cluj: Contractul nr.278533/28.08.2013, pentru iluminatul de sarbatori semnat intre Municipiul Cluj-Napoca si Asocierea dintre ELBACOM S.A.-NEON LIGHTING S.R.L. , ne costă… 7.476.398 lei+TVA, pentru 48 de luni, adică aprox 2.000.000 lei +TVA / AN. Acestor bani platiti de clujeni doar pentru produsele livrate si serviciile prestate de cele doua firme li se adauga si costurile cu energia electrica pentru deservirea ”iluminatului măreț” al Clujului.
http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/Acord-cadru%20iluminat%20ornamental%20festiv%281%29.pdf
Cam asta este diferenta dintre cele doua orase:
Sibiul, oraș cu costuri ”nemtesti” de bun gust, curat si primitor în care fiecare bănuț este bine drămuit si
Cluj-Napoca, oraș cu costuri ”românești”, în care banii sunt aruncați ”pe apa sâmbetei” în buzunarele firmelor ”prietene” lui Emil Boc.
Pentru cei care încă nu ați fost la Târgul de Crăciun la Sibiu vă recomand cu căldură, dacă aveți posibilitatea, să-l vizitați. Nu veți regreta !
În ceea ce privește ”războiul” pe care autorul acestui articol încearcă să-l pornescă între cele două orașe ardelene nu este altceva decât ”arătarea la față” a acestui bun-samaritean Ortodox, care, fiind si ”român adevărat” și doctor în istorie își arată” recunoștința” față de implicarea Sibului în ajutorarea românilor și institutiilor românesti refugiate din Cluj-Napoca în perioada 1940-1945.
Fac eu un gest de onoare si declar, in numele Clujului si clujenilor : Multumim, Sibiu. Suntem fericiți ca exiști!
@Stefan, multumesc pentru precizari. Tene este incredibil de frustrat de faptul ca Iohannis a ajuns presedinte, iar ura sa olteneasca se devarsa nu doar asupra sasului, ci pana si asupra Municipiului din care se trage, si care este la baza acestei ascensiuni. In mintea lui, Tene se crede un lider, un mare formator de opinie, viseaza maret si vrea functii prin care sa-i fie rasplatit „talentul” nativ. In realitate, este un marunt angajat al Primariei, mai degraba servitor decat servit. Frustrarile si nerealizarile profesionale il fac sa-si reverse ura pe tot ce-i este superior – atitudine de om mic, marunt, rau. Gena olteneasca, invidia (sa moara capra vecinului!) il vor tortura multa vreme pe Tene, cel care ar fi vrut sa fie primar al Clujului, apoi Presedinte al tarii. Chiar asa, daca un sas „mutalau” (expresia ii apartine altei oltence, Olguta (sic!) Vasilescu) a ajuns Presedinte, el, Tene, de ce n-ar putea?!