Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria a difuzat o înregistrare video care arată executarea a doi bărbaţi prezentaţi ca fiind agenţi ai serviciilor secrete ruse, relatează AFP. Înregistrarea video surprinde executarea de către un islamist adolescent a doi bărbaţi. Potrivit AFP, călăul pare a fi un copil de aproximativ zece ani, de origine caucaziană.
Cei doi ostatici sunt aşezaţi în genunchi şi apoi executaţi cu un pistol.
Înainte de execuţie, cei doi bărbaţi au fost filmaţi în timpul unei confesiuni forţate, în care unul dintre ei, de naţionalitate kazahă, spune că i s-a ordonat să adune informaţii cu privire la un anumit lider ISIS. Al doilea ostatic a spus că a lucrat pentru Serviciul federal rus de securitate (FSB). Cei doi ostatici au admis că au avut sarcina de a colecta informaţii despre reţeaua teroristă Stat Islamic. După ce rosteşte citate din Coran, teroristul adult adaugă în limba rusă: „Allah a dăruit agenţiei de securitate a Statului Islamic arestarea acestor doi spioni. Prin puterea lui Allah, ei sunt acum în custodia puilor de leu ai Califatului“.
În acel moment, băiatul este îndemnat să-i execute pe cei doi spioni ruşi.
„Puii de leu ai Califatul“ reprezintă numele dat de ISIS copiilor-soldaţi pe care grupul terorist islamist îi arată în mod regulat în încercarea de a-i încuraja pe părinţii musulmani la îndoctrinarea copiiilor pentru a deveni „mujahedini“. „Ceea ce încearcă ei să facă este să rămână în atenţia presei, să le amintească oamenilor că acesta este cel mai periculos grup jihadist“, a declarat Charlie Winter, un cercetător de la Fundaţia britanică Quilliam, care luptă împotriva radicalizării. El a adăugat că filmul a fost conceput cu scopul de a şoca, arătând că ISIS deţine control complet asupra oamenilor care trăiesc în interiorul graniţelor sale şi, prin urmare, capacitatea de a-şi îndoctrina copiii.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Un copil al Statului Islamic execută cu sânge rece doi agenți secreți ruși”
Diversiune.Aia nu erau rusi si nici ailaltii arabi.