Tinerii scriitori cer demisia juriului Premiului Mihai Eminescu în frunte cu Nicolae Manolescu

Peste 30 de scriitori au semnat un protest public, intitulat „O modestă propunere. Apel către Juriul Premiului Mihai Eminescu – Opera Omnia“, publicat pe media online şi intens vehiculat pe reţelele sociale în ultimele zile.

În petiţia scriitorilor semnatari adresată membrilor juriului, respectiv Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu, este propusă „demisia de onoare din juriu, în bloc“.

Pentru a celebra naşterea lui Mihai Eminescu pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani, de aproape 15 ani oraşul din nordul ţării a devenit centrul cultural al României, fiind organizate aici „Zilele Eminescu“. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, Premiul pentru „Opera Omnia“ la care a fost nominalizat şi scriitorul Mircea Cărtărescu a fost oferit în cele din urmă vicepreşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Gabriel Chifu.

Premiul i-a fost decernat de primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, şi de criticul literar Mircea Martin. Gabriel Chifu, în vârstă de 61 de ani, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), institutuţie condusă de Nicolae Manolescu, este născut în Calafat şi a primit acest premiu pentru întreaga activitate.

PROTEST

„Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu Dragi Profesori şi membri ai juriului de la Botoşani, Sunteţi cei de la care am învăţat, în deceniile din urmă, poezie. Am învăţat cum să o recunoaştem; şi am învăţat cum să vorbim despre ea. Şi, mai ales, am învăţat că adevărul poeziei nu se negociază. Aţi vorbit liber despre poezie în cele mai puţin libere vremuri.

Tocmai în numele acestei lecţii bine predate şi bine învăţate, o să vă vorbim şi noi liberi în rândurile de mai jos. Prin ce s-a întâmplat la Botoşani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeţi într-adevăr superlativi, aţi făcut un lucru grav: aţi încălcat adevărul poeziei. Credem şi simţim că v-aţi îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noştri.
Să nu uităm cine a fost premiat şi celebrat la Botoşani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei româneşti din secolul XX, de la Mihai Ursachi şi Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru şi Angela Marinescu. În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat şi un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversaţie. Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredinţată.

Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea şi celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca şi răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi. Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori şi funcţionari conştiincioşi, şi nu a unor poeţi care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă. Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: şi nominalizaţilor nedreptăţiţi, şi reputaţiei membrilor juriului, şi prestigiului premiului în cauză. Ba chiar şi premiatului, în fond. Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparaţie morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.

Aţi servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaţilor, cel puţin până la un punct, vorbeşte elocvent despre aceasta.

Aţi reuşit să instituiţi drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului. Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeţii laureaţi n-au mai fost de acelaşi nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toţii că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenţei. Am răsuflat uşuraţi anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureşan a reuşit aceasta.

Anul acesta, însă, ştacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbuşit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns. Pot exista explicaţii pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generaţii subsecvente lui. Or, prin forţa naturală a lucrurilor, toţi poeţii laureaţi vor fi, în anii care urmează, optzecişti. Ba chiar nouăzecişti. Dumneavoastră îi vedeţi, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizaţi. Poeţi esenţiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Muşina sau Traian T. Coşovei, dispăruţi recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simţiţi o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptăţiţi, la deplina maturitate creatoare, să fie laureaţi pentru întreaga lor operă la Botoşani.

Aţi fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii. De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiaţi, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste. Vă rugăm, prin urmare, să acceptaţi propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare. E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-aţi vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărţile pe care le-aţi scris. Cu unele dintre acestea am crescut şi le păstrăm pe primul raft al criticii româneşti postbelice.

Cărţilor dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – şi le va împiedica pe cele viitoare. Veţi arăta astfel că, de fapt, iubiţi poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim şi să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o preţuim aşa cum se cuvine. S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, aşa cum spuneam, şi dumneavoastră, şi noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relaţie de firească preţuire şi gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare. Daţi, vă rugăm, acestei scrisori deschise şansa să arate că suntem, şi noi, şi dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie.

Cu speranţă, Claudiu Komartin Radu Vancu Rita Chirian Octavian Soviany Florin Iaru Emilian Galaicu-Păun Dumitru Crudu Paul Cernat Dan Coman Marin Mălaicu-Hondrari Svetlana Cârstean Andrei Terian Mihail Vakulovski Bianca Burţa-Cernat Ştefan Manasia Alex Goldiş Bogdan-Alexandru Stănescu Liviu Antonesei Ionel Ciupureanu Nicolae Avram Elena Vlădăreanu Alexandru Vakulovski Cosmin Perţa Ion Buzera Paul Vinicius Anca Mizumschi Dan Iancu Ciprian Măceşaru Andrei Dósa Aleksandar Stoicovici Sorin Despot Radu Niţescu Laurenţiu Ion”

Replica lui Nicolae Manolescu a fost foarte acidă: „Este o ruşine acest protest. Nici nu se pune problema demisiei juriului. E şocant, e scandalos ceea ce au făcut nişte colegi de breaslă. Eu le-aş sugera semnatarilor să-şi scrie propriile cărţi, după care să se apuce să le conteste pe ale altora. Nu se poate ca nişte poeţi să se ridice împotriva altui poet. Eu sunt în miezul lucrurilor literare, de multe nume care semnează protestul nici nu am auzit. Pe alţi semnatari, i-am debutat în România literară, revistă condusă de Gabriel Chifu.