Readucerea lui Marcel Țenter pe banca tehnică a echipei U-BT începe să-și arate efectele. Clujenii au ajuns la cea de a șaptea victorie consecutivă în Liga Națională de Baschet Masculin, după ce au trecut cu scorul de 79-63 de fotmația SCM U Craiova, într-un meci din cadrul etapei a XVII-a.
Oaspeții au început slab confruntarea de la Cluj, iar echipa lui Țenter a știut să profite la maximum de apatia oltenilor. După primul sfert tabela de marcaj indica deja 22-11. Și actul secund a fost la discreția gazdelor, iar la pauza mare scorul era de 44-28, suficient pentru a le asigura confortul suporterilor prezenți la meci.
În sferturile 3, respectiv 4, oltenii au încercat să fie mai incisivi, și chiar le-a reușit în cele mai multe momente, astfel că, sferturl 3 chiar a fost adjudecat de trupa din Craiova. La ultima apariție pe parchet (sferturl 4) gazdele au evoluat economicos, fără să forțeze distanțarea pe tabelă, dar nici nu le-au permis vizitatorilor să
spere într-o minune. Darius Hargrove a pus pe tabelă 16 puncte, a dat 7 pase decisive și a reușit 5 recuperări fiind cel mai bun om al echipei lui Marcel Țenter, în vreme ce de la SCM U Craiova s-a remarcat Milivoje Bozovic autor a 14 puncte și 10 recuperări.
În urma acestui succes U-BT Cluj se situează pe poziția a V-a a clasamentului, cu 24 de puncte.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

