Distribuie articolul

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 19:20, pe DN 1 C, prin localitatea Iclod, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi avarierea a două autovehicule.

În fapt, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Apahida, a fost accidentat mortal pe raza comunei Iclod. Conducătorul auto nu s-ar fi asigurat corespunzător când a părăsit autoturismul care era oprit pe acostament şi a fost acroşat de un autotren.

Vehiculul care circula regulamentar pe DN1C, dinspre Gherla spre Cluj-Napoca, era condus de un bărbat, de 54 de ani, din judeţul Maramureş.

Accidentul a avut ca urmare moartea imediată a bărbatului de 39 de ani, care a fost transportat la morga Spitalului Municipal Gherla pentru efectuarea necropsiei. Valoarea pagubelor materiale rezultată în urma avarierii celor două autovehicule este de aproximativ 8.000 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care a avut loc impactul.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: