Distribuie articolul

Etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin a programat confruntarea dintre HC Zalău şi ”U” Alexandrion Cluj, clasicul Ardealului în sportul feminin pe semicerc.

Forma bună arătată de cele două combatante s-a reflectat perfect şi în disputa de pe parchetul din Sala Sporturilor din Zalău, încheiată cu victoria celor de la HC Zalău, scor 32-26.

Gazdele intrau în luptă după 3 victorii consecutive şi aveau avantajul conefrit de terenul propriu. De partea cealaltă „studentele” aveau de recuperat parcaursul slab din prima parte a sezonului regulat.

Astfel, spectacolul a fost la el acasă. Sălăjencele au început în forţă şi au preluat iniţiativa din startul dispute. La jumătatea primei reprize gazdele aveau deja un avans de 4 goluri (8-4),

moment în care antrenoarea clujencvelor, Carmen Amariei a cerut time out şi a ordonat jocul elevelor sale. Handbalistele de la Universitatea au revenit mai concentrate în joc şi, după o perioadă bună păreau capabile să refacă diferenţa de pe tabela de marcaj.

Până la urmă experienţa a făcut diferenţa şi yălăuancele au intrat la pauză la scorul de 14-11. Şi partea a doua a meciului a început sub aceleaşi auspicii, iar diferenţa de scor s-a mărit constant.

Abia în ultimele 15 minute clujencele au reuşit să reducă substanţial din diferenţă, asta după ce gazdele au evoluat în inferioritate numerică, iar antrenorul Gheorghe Tadici a fost şi de această dată eliminat.

S-a terminat 32-26, iar Cristina Laslo a fost şi de această dată jucătoarea care s-a remarcat din rândul „studentelor”. Cu 7 goluri marcate, campioana mondială de juniori a fost principala marcatoare a Universităţii.

HC Zalău continuă lupta pentru un loc în play-off, în vreme ce ”U” Alexandrion îşi face calcule pentru a se îndepărta de zona fierbinte a clasamentului.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: