Manifestare devenită deja tradiţie la Cluj-Napoca, Zilele Artei Bizantine, se va desfăşura în perioada 6-8 martie 2015, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Ediția din acest an va cuprinde, potrivit organizatorilor, expoziţii, dezbateri şi un program de cântări bizantine, titrează Radio Renaşterea.
Cea de a XI-a ediţie a Zilelor Artei Bizantine de la Cluj-Napoca debutează vineri, 6 martie, de la ora 18:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei cu vernisajul unei expoziții, realizate de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, sub genericul „Concepte în arta bizantină“. Vernisajul va fi urmat de un concert de muzică bizantină susţinut de grupurile „Sfântul Ioan Damaschin“ şi „Deisis“, care vor ilustra muzical cele trei inițieri în misterele sacre ce marchează Imperiul Bizantin, a declarat organizatorul evenimentului, arhitectul Călin Chifăr.
În a doua zi, pe 7 martie, programul va continua cu o masă rotundă pe tema „Artă și teologie în Capadocia”, ce va avea loc de la ora 16:00, tot la Muzeul Etnografic al Transilvaniei de pe str. Memorandumului nr. 21. Au fost invitați pentru a dezbate tema propusă pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, asist. univ. dr. Sorin Albu, de la Universitatea de Arte şi Design din oraș și arhitectul Călin Chifăr.
A XI-a ediție a Zilelor Artei Bizantine de la Cluj se va încheia duminică, 8 martie, cu un al doilea concert susținut de grupurile „Sfântul Ioan Damaschin” și „Deisis” ce va avea loc de la ora 18 la biserica parohiei „Învierea Domnului” din cartierul clujean Zorilor.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

