Terase, loc de promenadă şi bănci în loc de parcări şi benzi de circulaţie. Latura vestică a Pieţei Unirii se apropie cu paşi repezi de momentul în care va deveni pietonală. Lucrările ar trebui să înceapă în toamna acestui an.
Proiectul de transformare a Pieţei Unirii în zonă pietonală este vechi de mai bine de zece ani, titrează Digi24.
„Un trotuar cam pe dimensiunea actuală şi o zonă uşor terasată. Trotuarul rămâne liber, apar zonele acestea de terase şi mai rămâne un culoar, care e accesibil ocazional pentru aprovizionări, evenimente şi aşa mai departe”, a precizat arhitectul Adrian Borda. Închiderea circulaţie pe latura vestică va schimba şi modul de funcţionare a părcării din spatele Bisericii Sfântul Mihail. Primarul a cerut realizarea unui studiu de trafic în acest sens.
„Rămânem cu numărul actual de parcări sau reducem numărul de parcări. Aia e o chestiune care se face independent de decizia asta. Să facă cineva simulare cum arată parcarea acum. Singura modificare pe care o propuneţi acum e ieşirea să fie pe la Alpha Bank sau remodelarea parcării cu trotuar, cu ce înseamnă şi rearanjarea ei”, a afirmat Emil Boc.
„Eu cred că ar fi o idee foarte bună, pentru că şi aşa Clujul, din punctul meu de vedere, este sugrumat traficului”, a afirmat un tânăr. „E un pic periculos că sunt maşini aici şi un loc pietonal în Cluj e chiar bine venit”, a spus şi o tânără.
Latura vestică a Pieţei Unirii va fi pavată cu piatră cubică, iar iluminatul va fi adaptat unei zone pietonale.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

