Autonomia Ţinutului Secuiesc a fost cerută de peste 2.000 de manifestanţi, care au participat marţi după-amiază, la Sfântu-Gheorghe, la un miting de Ziua Libertăţii Secuieşti.
Participanţii au mărșăluit până la Prefectura Covasna, unde reprezentanţi ai Consiliului Naţional Secuiesc au depus o petiţie, în care cer autonomia „Ţinutului Secuiesc”.
Cei prezenți au cântat imnul Ungariei și imnul secuiesc și au purtat steaguri ale Ungariei și steaguri secuiești.
După încheierea discursurilor, participanții au pornit în marş spre Prefectura Covasna, scandând pe drum: „Autonomie”, „Piară Trianonul”, „Suntem acasă” sau „Ținutul Secuiesc nu este România”.
Cu toate acestea, în petiţia trimisă autorităţilor statului, manifestanţii au scris:
„Am afirmat de mai multe ori: autonomia Ţinutului Secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu aduce atingere intereselor cetăţenilor de naţionalitate română din Ţinutul Secuiesc şi nu contravine constituţiei ţării.”
La sediul Prefecturii, reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc au vrut să-i înmâneze prefectului Sebastian Cucu o petiție destinată Guvernului și Parlamentului, prin care solicită autonomia „Ținutului Secuiesc”, dar instituţia era în afara programului de lucru. Jandarmii au interzis intrarea în clădire, iar manifestanţii au huiduit.
Peste 1.500 de etnici maghiari au participat, marţi seară, şi în faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, la o manifestaţie pentru autodeterminarea Ţinutului Secuiesc, în timp ce în municipiul Gheorgheni peste 400 de persoane au manifestat pentru autonomie şi regionalizare.
Mitingul de la Miercurea Ciuc a început la ora 17.30, cu intonarea imnului Ungariei, după care a fost citită o petiţie adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi preşedintelui Klaus Johannis. „Noi vrem ca Ţinutul Secuiesc să fie separat, cu un mini-parlament la Târgu Mureş sau în Cluj-Napoca, nu este foarte important unde, vrem autonomie. Noi spunem că oamenii din Transilvania sau din secuime sunt maturi, pot spune de ce au nevoie, nu trebuie decise toate lucrurile la Bucureşti. Lângă limba română, să fie oficială şi limba maghiară şi, dacă germanii vor, şi germana în sudul Transilvaniei”, a declarat consilierul local Toke Ervin.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat recent că minorităţile din România sunt discriminate pozitiv, în consecinţă au drepturi care discriminează negativ majoritatea românească. Pe acest fond etnico-religios, secuii au demarat viguros campania pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc, încurajaţi şi de faptul că în fruntea SRI e un minoritar, iar la SIE va fi nominalizată Renate Weber.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Încurajaţi de minoritarii din fruntea Ţării, Autonomia Ţinutului Secuiesc a fost cerută în Covasna de 2.000 de secui”
https://stefanbadita.files.wordpress.com/2013/04/4-aug-1919.png%3Fw%3D545%26h%3D370
Ce stiu mai, amaratii astia uitati prin evul mediu imbeznit, despre secui? Despre cine-au fost cu adevarat secuii si din ce neam se trag.
Renate Weber la SIE? – Oh ce blestem!
Si cica suntem in NATO si UE, care ne apara de Rusia si extremistii platiti de rusi. Mai bine ne aliam cu Rusia.