Distribuie articolul

Scriitorul Gabriel Liiceanu şi-a anunţat demisia din Uniunea Scriitorilor din România, marţi, la dezbaterea intitulată „Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?”, care a avut loc la Grupul de Dialog Social.

Gabriel Liiceanu s-a întrebat retoric de ce trebuie să joace rolul de colector, practicând servicii pentru care nu este plătit, şi a reproşat Uniunii Scriitorilor că are 2.600 de membri, citând din produsele literare ale unor tineri scriitori membri USR ale căror „opere de artă” conţineau exprimări pe care hârtia nu le suportă, potrivit Agerpres.

„Aşadar, mi-e imposibil să nu-mi pun întrebarea ‘Pentru cine fac eu serviciul de colector de timbru literar?’ 2.600 de membri ai Uniunii scriitori în România? 2.600 de membri scriitori? O ţară cu un asemenea nivel cultural, păi, cred că este pe locul întâi în lume, dacă repartizez la numărul de locuitori şi cititori. Aceasta este Uniunea pe care dumneavoastră o gestionaţi, pentru care faceţi legi de genul ăsta, pentru care ne chinuiţi pur şi simplu. (…) Aşa stând lucrurile, soluţia e simplă. Dar tocmai pentru că am colegi atât de eminenţi şi tinere talente pe care le sprijin direct prin Editura Humanitas, doresc să… Nu vă interesează. E aşa, un mic anunţ pe care-l fac în treacăt. Nu mai doresc să fiu, de astăzi, membru al acestei Uniuni. Nu pot să fiu coleg cu oameni care murdăresc hârtia în felul ăsta. Deci eu de azi am încetat. Nu mai am nicio relaţie cu Uniunea dumneavoastră”, a declarat scriitorul, adresându-se lui Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al USR.

Liiceanu a susţinut că proiectul actual privind timbrul cultural „este o aberaţie” şi a precizat că „soluţia este ca statul să-şi facă treaba”, adică să ia 2% din 9%, cât este TVA-ul pe carte, şi să-i redirecţioneze către USR, ca să subvenţioneze „mai departe creaţiile de mai sus”.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: