Cronica de artă: Arta sacră ucraineană

Zi istorica la New York. Pe 20 martie, cand a fost echinoxul vernal, a nins toata ziua. Google anunta printr-un aranjament floral prima zi astronomica de primavera. Dupa ninsorile din zilele trecute, zapada disparuse de peste tot. Copacii se pregateau de inmugurire. Insusi giganticul Central Park, pana mai ieri acoperit de zapada, era uscat. Tot stratul de zapada, de peste 30 cm, se topise. Si, deodata, in prima zi de primavara, o inceput sa ninga. A nins toata ziua. Si tot orasul s-a acoperit de nea. Central Park a devenit iar un basm ca in povestile cu Mos Craciun.

In aceasta atmosfera fantastica, la Ukrainian Institute of America, de pe 79 St., s-a petrecut un eveniment rarisim: vernisajul expozitiei de grup “Icon Art: Visions of a World Unseen / Arta Icoanei: viziuini ale Lumii nevazute”, cu precizarea “Contemporary Sacred Art from Ukraine / Arta sacra contemporana din Ucraina”, eveniment desfasurat in prezenta unui reprezentatnt al culturii din Ucraina si prezentat pe larg de curatorul expozitiei, Walter Hoydysh.

Am aflat ca ICONART este o galerie din Lviv, Ucraina, specializata in arta sacra contemporana. Artisti din intreaga Ucraina expun aici. Din 2009 si pana in prezent, galeria a organizat 60 de expozitii si eveniemnte dedicate problemelor culturii ucrainiene de natura spirituala. Si la New York galeria a prezentat acum opere create de trei generatii de artisti, in diferite stiluri si tehnici. Au expus 18 artisti lucrari inspirate din cultura crestina, in special din credinta ortodoxa, fiindca majoritatea lucrarilor, desi trecute prin experienta spirituala personala a artistilor, poarta marca distincta a artei bizantine.

Unele dintre lucrarile expuse sunt adevarate capodopere, precum The Shroud / Giulgiul (2015) de Ivanka Demchuk, Do not lament Me, o Mather / Nu Ma plange, Mama (2011) de Lyuba Yatskiv, Mother of God (2015) de Ostap Lozynsky, Christ the Pantocrator si Mother of God de aceeasi Lyuba Yatskiv, St. George (2015) si Equilibrium (2013) de Oleg Denysenko, Angel Music 1 si 2 (2011) de Olga Kovtun, St. George (2007) si Youth and Mature (2009) de Oleksandr Kudryavchenko, He (2014) de Ulyana Nyshchuk-Borysyak, House of Jacob (2014) de Oleksandr Antonyuk, Crucifix (2011) de Yuriy Smolsky sau seria monumentala The Last Supper (2015) de Mycola Molchan.

Exista si un tablou Holy Trinity, al Ivankai Demchuk, care reproduce pe fond alb Sfanta Treime a lui Andrei Rubliov, prezentat si in filmul lui Tarkovski, asa cum am discutat cu reprezentantul Ucrainei si cu unii dintre vizitatori.

Toate panzele expuse sunt in spirit bizantin, traditional, difera doar cate un accent modern pus asupra imaginii iconice, impuse de traditie, precum seria de icoane pe lemn prezentate de Natalya Rusetska, in maniera miniaturista, dar mai ales degetele exagerat de lungi ale Maicii Domnului, din tabloul lui Lozynskyy, ca niste funii, cu care isi tine strans pruncul, ce avea totusi sa fie smuls de la sanul matern si rastignit. Apoi, in The Shroud, nudul lui Iisus fara sex. E o viziune cu adevarat divina, fiindca sexualtitatea Mantuitorului este incerta sau nu se discuta, desi traditia iconica ne infatiseaza un Iisus cu chip de barbat sfant. Dar ce senzationala este ideea lui Petro Humenyuk din Unknown Saint (2010), care ne prezinta un sfant necunoscut! Humenyuk mai are o viziune neobisnuita in Anatomy Lesson (2001), care pare o replica ironica la Lectia de anatomie a lui Rembrandt. Fenomenala este si lucrarea lui Oleg Denysenko, 1927 (2013), in care vedem o pereche de tarani, el si ea, in costume populare, care stau ca la fotograf. E o imagine pe care orice roman ar spune ca seamana cu o familie de tarani romani. Nu este exclus, e o dovada ca Ucraina are granita cu Romania, iar multe sate romanesti se afla in Ucraina. Iar un alt argument in acest sens este lucrarea Grapes / Struguri (2013) de Ulyana Nyshchuk-Borysyak, alcatuita din 15 piese insiruite sub forma de ciorchine, iar maniera de reprezentare este de inspiratie folclorica, Iisus, sfintii si scenele biblice fiind adaptari la realitatea taraneasca, asa cum anonimii pictori moldavi au zugravit Biblia pe zidurile manastirilor noastre din Nordul Moldovei. Deci tot o zona din apropierea Ucrainei.

Alte panze, cum ar fi The Nativity de Petro Humenyuk, sunt in stilul artei naive si reprezinta scene biblice pictate precum icoanele pe sticla din Tara Fagarasului sau de la Sibiel. Nu o data am regretat ca ICR, Consulatul Romaniei si toate oficialitatile romanesti din America nu se implica sa organizeze o astfel de expozitie, fiindca opere religioase exista din belsug in Romania, din care americanii ar avea numai de invatat.
Discutam cu unii vizitatori care erau total inocenti in privinta religiei ortodoxe, a bizantinismului. Asa cum spunea si galerista Marianna Baran, America datoreaza enorm acestor tari europene, precum Ucraina sau Romania, pe care le priveste de sus sau le exploateaza, fara sa le inteleaga. Ucrainienii cu care am vorbit sunt sceptici in ceea ce priveste ajutorul UE, pe calea deschisa de Merkel si Hollande, fiindca fac jocuri ascunse, iar Putin continua razboiul in Ucraina. Un ucrainian cam adus de spate sustinea ca marea problema sunt ucrainienii insisi, care SUNT DIVIZATI, unii sunt prorusi, altii proeuropeni, iar important este ca ucrainienii sa fie ucrainieni. Organizatoarea expozitiei sustinea inflacarata ca toti ucraineienii sunt proeuropeni, toti vor occidentalizarea, insa se opune Putin. Rusii sunt cheia destabilizarii. Ei sunt cauza crizei din Ucraina. Aceasta era opinia transanta a curatorei.
Sigur, Ucraina reprezinta un popor cu o traditie milenara, nu poate fi umilit, nici stearsa o asemenea istorie cum vor unii sau altii. Si asa acest pamant a fost sfartecat din toate partile, pana a ajuns sa fie puternic rusificat, Ucraina a devenit a treia putere nuclara din lume, ne-a demonstrat si noua cu tragedia de la Cernmobil, apoi cu stilul ei acaparant (gurile Dunarii), invatat de la rusi, care au dat lovitura de boomerang cu Crimeea. M-am tot intrebat oare cand Ucraina a fost a ucrainienilor? Si ea are cu ce sa se mandreasca, are un liant care uneste, ca un fir al Ariadnei, toate perioadele ei independente.

Mi-am arata admiratia fata de cultura religioasa si folclorica a acestei mari tari, si i-am sugerat galeristei ca era bine sa aduca si cateva icoane vechi, sa le arate americanilor care este deosebirea intre linia clasica si cea moderna, pe care o vad acum, aici. Apoi am vorbit pe larg despre cinematografia ucrainiana, pe care o cunosc bine. Mi-am exprimat admiratia fata de Alekandr Dovjenko, cu filmele Pamant, Ivan sau Zvenigora, modele pentru scoala rusa, din care el face parte alaturi de cineasti ca Eisenstein, Kulesov sau Pudovkin.
Avem multe de facut ca sa cucerim America, dar nu cu mafia, spunea curatora, iar arta religioasa este o cale. Desigur, numai ca iconografia bizantina este necunoscuta americanilor. Asa cum discutam si cu Woody Allen anul trecut, la Carlyle Hotel, unde el sustine concerte de jazz in timpul liber, americanii ar avea numai de castigat daca s-ar orienta spre Europa. El s-a orientat. Dovada ca ultimeile sale filme le-a realizat in Europa. Chiar si filmele premiate cu Oscar incep sa fie in spirit european, cum a fost The Artist, iar acum The Grand Budapest Hotel.

E necesara o schimbare de optica planetara, iar cultura este o cale formidabila. Acest lucru trebuie sa se petreaca in ambele sensuri. Dar Romania asteapta. Asteapta numai sa fie inarmata cu scuturi antiracheta! E o aberatie. Ne pregatim de razboi sau de pace? Calea normala si sanatoasa este cultura, sa faca cultura adevarata, nu bisnita, cum continua sa faca ICR, care trebuie reanimat din radacini. Ceea ce face ICR New York acum este o rusine. Toate ICR-urile din lume au hibe, sunt conduse functionareste, de la Bucuresti, nu au personalitate, fiind rupte de diaspora, de romanii din tarile respective, dovada ce s-a intamplat la recentele alegeri in Franta. Acest fapt se intampla, iar criza se va adanci atata timp cat ICR-urile continua sa fie conduse de politruci, de camarila puterii, nu de adevarati oameni de cultura, de veritabili romani!
Niciodata nu vor realiza, cu mentalitatea de azi, un eveniment ca Icon Art de la Institutul Ucrainian. Care are si o pozitie privilegiata, cladirea fiind pe Fifth Avenue, colt cu 79 St., orientata spre Metropolitan Museum of Art si spre Central Park. Ea este opera lui Charles Gilbert, care la inceputul secolului 20 a ridicat circa o suta de cladiri asemanatoare in New York. Iar fondatorul institutului este bancherul Isaac Fletcher, mare colectionar, cu donatii la MET. De la etajul patru al cladirii, o bijuterie in stilul goticului tarziu, se vede batranul parc american ca un basm de epoca. La acest etaj se afla o expozitie dedicata sculptorului cubist si constructivist Aleksandr Archipenko (1887 – 1964), considerat un fel de Brancusi al Ucrainei, fiind nascut in Ucraina, cu ucenicia la Paris, stabilit apoi, din 1923, la New York, unde a si murit. La etajul trei mai pot fi vazute doua exceptionale expozitii ale pictorilor ucrainieni Sergei Belik, cu senzationale naturi moarte, bazate pe jocuri de lumina si intuneric, si Max Vityk, ale carui tablouri abstracte mi-au amintit de maniera lui Tuculescu de a aseza pasta pe panza..
Putine institute au o asemenea pozitie ca Sinclair House, cum este cunoscuta casa ridicat de celebrul architect american Charles Gilbert in 1898.. Dar toate au facut din locul lor focare de cultura. Am scris nu o data ce evenimente se petrec la Institutul Italian, la care merg curent, precum si la cel austriac, ceh, german, chinez sau cel al Asiei, de pe Park Avenue. Ele si-au creat o personalitate distincta datorita accentului pe care il pun pe specificul national. Numai ICR intoarce spatele culturii romane, traditiei romanesti, si imita kitsch-urile americane. E doldora de imitatii exact ca la ProTV si alte posturi de acasa, care traiesc numai din penibile copii de imprumut.
Dar ucrainienii ne dau o lectie de arta autentica, unica, fara egal, reveland o traditie coplesitoare. Ceea ce nu se poate vedea in toate galeriile New York-ului, se vede aici: viziunea, viziunea noua asupra religiei bizantine, a religiei in general. Ea are in centrul sau omul, care este prezentat ca in He, ca in House of Jacob sau ca in uluitorul Youth and Mature (Family), unde vedem o Maria feciorelnica si un Iosif batran, obez, intr-o viziune ca scoasa din Dürer. Multe lucrari te socheaza tocmai prin ideile vizionare.

Iar viziunea are puterea sa revolutioneze tehnica, stilul, maniera de a picta. Se dovedeste inca o data ca in arta ea, tehnica, este un mijloc, nu un scop, cum se intampla in arta pop, kitsch sau in genul instalatii. Tehnica trebuie sa fie un mijloc pus in slujba viziunii. Si in expozitia Icon Art, cele mai subtile mijloace, in primul rand cele care tin de arta desenului, sunt subsumate marilor idei religioase, crestine, care raman intangibile in esenta lor. Cu toate denaturarile sau accentele personale, imaginea generala a expozitiei ramane una in spiritul traditiei sacre a credintei ortodoxe.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York