Distribuie articolul

Hristos a Înviat! 

Săptămâna Luminată care urmează praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este o perioadă a bucuriei inundării întregii lumi cu lumina învierii și a speranței. O săptămână care pentru credincioșii românii trebuie să fie una a speranței și a iubirii și nu trebuie umbrită nici de inevitabila întoarcele din concediu și la nevoile de zi-cu-zi și nici de presiunea unui iminent conflict militar între țările ortodoxe de la granița de est a Europei.

În ultima perioadă presa din România a fost inundată de o retorică războinică similară cu cea de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. De la declarațiile militariste ale generalilor SUA, ale noilor lideri ai Ucrainei și a conducătorilor armatei Federației Ruse, până la vânătoarea de vrajitoare din presa din România (axată pe desconspirarea și acuzarea „dușmanului din interior”, pe model sovetic), românii găsesc tot mai greu vocea rațiunii și a conduitei creștine care nu admite războiul sub nici o formă. Un creștin adevărat nu poate fi de acord cu războiul și are menirea de a salva suflete, nu de a ucide.

La fel, un creștin este dator nu doar a nu instiga și participa la războaie nedrepte, ci și de a lumina și schimba pe cei care cred că războiul este singura soluție la problemele care nu ne privesc și nu ne-au privit vreodată.

Situația geopolitică este într-adevăr complicată: în Ucraina avem un război asimetric între armata ucraineană antrenată și înarmată de SUA, batalioane paramilitare naționaliste pe de o parte și rebeli ruși, susținuți de către serviciile secrete ale Federației Ruse, de altă parte. Acest conflict care a costat deja peste 5000 de vieți și sute de mii de refugiați, o economie blocată și o NovoRusie fără viitor, a lovit și comunitatea de români din Bucovina istorică. Sute de soldați de origine română sunt înrolați cu forța și uciși într-un război care nu este al lor, luptând în mod ingrat pentru ocupații ucrainieni, care au moștenit teritorii românești ocupate de la URSS. Fără ca autoritățile din România să sufle o vorbă sau să opreasă acest genocid cu caracter de purificare etnică. Între timp România permite trupelor NATO și SUA să se poziționeze ofensiv în apropierea granițelor Rusiei, sub uralele inconștiente ale promotorilor războiului, fie e din politică, presă sau societatea civilă. Și mai mult, susține necondiționat politica militară a guvernului de la Kiev, același guvern care închide școli românești și permite terorizarea comunităților noastre de dincolo de graniță de către șovinii din Sector Dreapta.

Dar noi, creștinii ortodocși din România, cum ne poziționăm? 

Răspunsul este unul singur: pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu, o atitudine activă de temperare a demenței prorăzboinice trebuie să facă parte din activitatea noastră zilnică. Reprezentăm majoritatea din România și nu este permis ca deciziile să fie luate peste capul nostru și împotriva credinței noastre, fie de către politicieni cu suflete de iobagi, fie de lideri de opinie atei, fie de forțe militare transnaționale care vor să împartă „dreptatea Diavolului” la noi în țară, instigând la luptă națiuni surori întru credință. Credința noastră trebuie să ardă în aceste momente de răscruce, în care se scrie viitorul națiunii și a copiilor nostri. Este irelevant cine are dreptate în conflictul surd de la nord de noi: rușii sau ucrainienii, atâta vreme cât aceste două forțe reprezintă doar moștenirea URSS și au încă de plătit polițe care nu ne privesc.

Rugați-vă pentru pace și pentru luminarea conducătorilor nostri, combateți cu răbdare și iubire pe cei din jurul vostru care au fost orbiți de propaganda prorăzboi, adresați-vă liderilor politici din orașul și județul vostru pentru a-i face să înțeleagă că păcatul de a trimite o națiune întreagă să lupte în războaiele nedrepte ale altora este un păcat greu în fața lui Dumnezeu. Și până la urmă vasalitatea mentală care îi face pe liderii noștri politici docili în fața impunerii din afară a unor interese care nouă nu se sunt prielnice nu au nimic fundamentat. Exemplu stau țările vecine care au avut curajul și demnitatea de a pune piciorul în prag, fără repercusiuni economice sau de alt fel din partea aliaților europeni sau euro-atlantici.

Rugați-vă și fiți una, puneți înainte ceea ce ne unește, nu ceea ce ne desparte! Și nu uitați că molima războiului apare acolo unde nu este credință; insuflați credință acolo unde nu este pentru a lumina mințile și sufletele celor care ne conduc!

Iată ce spunea Sfantului Nicolae Velimirovici despre razboi:

„Precum cei ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu-se de Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului si razboiul vine inevitabil. Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace. Fie ca vor sau nu, razboiul nu are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanta razboiului. Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr-ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni. Ca nu este pace necredinciosilor, zice Domnul (Isaia 48, 22). In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand. Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi”

(sursa acestui citat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/participarea-crestinului-razboi-99554.html ).

F.O.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: