Nu ştie să vorbească, însă a dovedit că poate fi un profesor foarte bun. De câteva luni, un câine a primit rol de terapeut şi timp de aproape şapte ore pe săptămână interacţionează cu elevii de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Este pentru prima dată când o şcoală publică a introdus în programă ore de terapie asistată de animale, titrează DIGI24.
Alma este o căţeluşă în vârstă de un an, care a fost dresată și pregătită să lucreze cu copii cu diferite deficiențe. De curând a primit și un post de terapeut la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca. Aici, în fiecare zi de joi, timp de șapte ore, ajută copiii să se integreze sau să învețe să comunice.
Laura nu a văzut niciodată, așa că pentru ea, orientarea în spațiu și comunicarea cu cei din jur nu a fost ușoară. Acum este la cea de-a treia ședință de terapie cu Alma și rezultatele se văd deja.
„Laura astăzi a citit câinelui, ceea ce e o chestie de motivație, lucru care îi dezvoltă clar comunicarea, vocabularul și formulăm propoziții. Se lucrează pe nevoile copilului. La școală sunt copii cu deficiențe senzoriale multiple, de vedere”, spune terapeutul Adela Chiş.
Copiii învaţă astfel să interacţioneze cu câinele: îi citesc sau îi redactează scrisori. „A fost selecționat cel care era cel mai calm, cel mai răbdător, cel mai echilibrat. După vârsta de șase luni, a fost introdus încet în Liceul de Nevăzători şi a început să cunoască copii, ambianța, a socializat cu diferite tipuri de copii şi să fie inclus încet-încet în activități”, spune instructorul Iulia Lazăr.
Conducerea liceului a aplicat în luna martie pentru un proiect european. Cu fondurile primite, o persoană va fi pregătită special ca să introducă noi tehnici de terapie.
„Este o activitate educațională elaborată, care are nevoie de aplicarea unor strategii educaționale de metode de lucru, ca să facem totul organizat și controlat”, precizează Roxana Țicher, directorul Liceului Special pentru Deficienți de Vedere. La Liceul Special cu Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca învață aproape 220 de copii
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

