Nicolae Breban: Un denunţ calomnios al d-lui G. Liiceanu

Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat”. Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.

Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:

„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”. ■ „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături … ” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 64) ■ „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 49) ■ „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi iesim azi din zodia naţionalului”, „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie”, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare”.„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»” (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale,Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)

Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici.

Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?

1 Iunie 2015, Bucureşti
Nicolae Breban