Adnotări la conferinţa lui Cristian Bădiliţă. O traducere comentată a Noului Testament, fără „organ mistic”

În nebunia politică din ultimele zile, care a cuprins febril România în două tabere opuse, în care se pune de un Euromaidan de sânge şi manipulare pe Facebook de către forţe străine de neamul românesc, cu blagoslovirea unei filiale anti-naţionale din servicii, e reconfortant să mergi la o conferinţă a lui Cristian Bădiliţă, cel care a tradus pentru prima oară în România, cu comentarii, adnotări critice, bibliofile, patristice, filologice şi istorice, Noul Testament. Invitaţia participării la conferinţă mi-a venit din partea d-lui Emil Culda, un economist de audit pasionat de cultură autentică. Două ore cât a durat conferinţa lui Cristian Bădiliţă de la Academia de Muzică au trecut ca cinci minute, aşa de dense şi incitante au fost subiectele abordate pe marginea textului tradus şi comentat din Noului Testament. Nu intru în amănuntele filologice ale traducerii Noului Testament pentru că nu sunt de specialitate. E remarcabilă traducerea în română din greaca veche a Septuagintei şi interpretarea sensului teologic a sintagmei din Rugăciunea Domnească „pâinea noastră cea de toate zilele” ca sens a unei istorii întru Fiinţă, dar totuşi istorie divino-umană până la parusie. E o dublă valenţă a duratei istorice ce se finalizează în Hristos. Bădiliţă a prezentat cu acribie cele trei curente despre „familia lui Iisus” din Evanghelia după Luca mergând pe interpretarea antică de „bun simţ” a lui Epifanie, că „familia” biologică a lui Iisus erau de fapt fraţii şi surorile din prima căsătorie a lui Iosif de dinainte de căsătoria cu Maria.

Cristian Bădiliţă a subliniat că se face mai înţeles în această abordare a „familiei” biologice a lui Iisus de către neo-protestanţi, care nu-şi pun problema sfinţeniei Mariei, pentru că nu au „imaculata concepţie” a catolicilor şi ortodocşilor. Până la urmă contează marea „familie” a creştinilor pentru Iisus aşa cum o explică de multe ori cu radicalism în Evanghelii. O viziunea prea lutherană? E interesantă şi traducerea Noului Testament în spiritul unei limbi române echilibrate care să evite repetarea unor arhaisme slave dar nici să cadă în neologisme sau expresii latine. Totuşi, Cristian Bădiliţă e cinstit cu sine şi declară că el nu e teolog, nu are „organ mistic”, ci e un istoric, un filolog al limbii Noului Testament din greaca veche, un biblist până la urmă. La acuzele din sală că trebuie să ofere o traducere fără slavonismele ispită, nădejde sau duh Bădiliţă a menţionat că sunt cuvinte care exprimă secular spiritul limbii române religioase întrând în subconştientul poporului român şi e greu acum dacă le-ar traduce cu neologisme. Pentru Bădiliţă e mai corectă traducerea cu „încercare” din Rugăciunea Domnească decât „ispită” provenit din slavă, care are o altă conotaţie semantică în prezent. Aici l-aş completa că şi „slavonismele” ispită, duh sau nădejde sunt din limba română pentru că ele au intrat de peste 1000 de ani în vocabularul poporului şi ar fi acum futil să le schimbăm cu neologisme sau latinisme fără să cădem într-un latinism pueril de secol XIX. E de subliniat traducerea lui Bădiliţă că Iisus a plâns în grădina Ghetsimani, de dinainte de arestare, cu „lacrimi asemenea sângelui”, nu cu „lacrimi de sânge”, cum se oferă în unele traduceri. „Lacrimile asmenea boabelor sângelui” anunţă martiriul lui Hristos crede Bădiliţă. Un lucru mai puţin cunoscut a adus la cunoştinţă Cristian Bădiliţă la conferinţa „Dialoguri Urbane” de la Cluj-Napoca e că Rugăciunea Domnească Tatăl Nostru are două variante în Noul Testament. Cele două variante au fost unificate în secolul XVI de umanistul Erasmus din Roterdam şi au intrat în majoritatea traducerilor Bibliei din Europa. Cristian Bădiliţă recunoaşte cu modestie, indirect, că e doar istoric şi traducător comentator al Noului Testament şi că românii au nevoie de o Biblie tradusă după izvoarele originare şi adnotată bio-bibliografic cu date teologice şi istorice. Discursul lui Cristian Bădiliţă nu e al unui teolog, ci a unui om de ştiinţă. Aş putea adăuga că e uşor catolicizant, mai ales după incidentul „suspendării” sale din BOR de prin 2011 şi trecerii sale sub jurisdicţia greco-catolică de Oradea. Despre Fecioara Maria istoricul şi traducătorul Cristian Bădiliţă a avut un discurs aproape neoprotestant. Vorbea despre Maria, ca mamă a lui Iisus, evitând să să folosească calitatea de Fecioară. Dar trebuie să recunoaştem sinceritatea omului de ştiinţă Cristian Bădiliţă că nu se consideră teolog şi nici un om inspirat de misticism. La el „organul mistic” are o uşoară conotaţie ironică. Poate aşa se explică lipsa preoţilor ortodocşi din sală, ci doar prezenţa PS Florentin Crihălmeanu de la eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla.  Paradoxal, erudiţia lui Cristian Bădiliţă nu e suficientă în traducerea comentată a Bibliei, fără o perspectivă duhovnicească, deoarece Cartea Cărţilor nu poate fi înţeleasă doar de o erudiţie rece, ci în sinergie cu ochii vii ai credinţei.Salut traducerea Noului Testament cu acribie de om de ştiinţă german de către Cristian Bădiliţă, dar am o rezervă personală pentru că, mai ales, Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi înţeles pe deplin în profunzime fără o perspectivă charismatică de factură mistică, care uneşte omul de Cer prin natura divino-umană a lui Hristos.

Ionuţ Ţene