Distribuie articolul

Orice părinte care trăiește și muncește legal în Uniunea Europeană are dreptul să ceară alocația pentru copii în statul în care muncește.

În Austria este o condiție suplimentară, aceea de a avea rezidență aici.

Scandalul creat artificial pe această temă se datorează atât guvernanților de la București cât și celor din Viena. Singurii care o să aibă de suferit vor fi la fel ca de fiecare dată, românii.

În contrapartidă, tot ei ar putea fi și cei care să sancționeze aceste greșeli.

Exprimarea votului, ca orice cetățean onest, ar trebui să se simtă pe pielea politicienilor. Privind sondajele din Austria, calculând cam cât la sută ar putea reprezenta voturile românilor, reiese că diferența dintre roșii și negri e cam aceeași cu numărul românilor cu drept de vot. Jucând elegant, cei care vor pierde vor ști cum să se apropie de comunitatea românească, sau, după caz, vor fi răsplătiți și mai apreciați de câștigători.

11647143_10204865445256089_1320920627_n-640x480

Celălalt aspect, ca să nu rămână fără alocații, părinții ar trebui, cu eforturile de rigoare, să își aducă copii în Austria. Știu că pentru foarte mulți e greu, dar numai așa se poate transforma Austria într-un oraș românesc, doar așa le putem dovedi că nu suntem o națiune de hoți și prostituate.

Și în aceeași ordine de idei, doar așa puteți să vă scăpați copii de traiul într-o țară în care se pare că de la cel cu țâța-n gură până la președinte sunt corupți. Să fie răsplătiți și politicienii din România.

Cel mai indicat lucru, părerea mea, e să încercăm să schimbăm formularul E411 cu un buletin de vot și să le arătăm că ne pasă și să îi atingem unde îi doare…la vot!

Ionică Armancă – Jurnalul Românesc

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: