Distribuie articolul

Judoka legitimată la CS Universitatea Cluj, Corina Căprioriu, a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în cadrul turneului de Grand Slam găzduit de Tyumen.

Întrecerea din Rusia a fost ultimul mare turneu de judo înaintea Campionatului Mondial de la Astana, ce va avea loc la sfârşitul lunii august.

Luptând în limitele categoriei 57 de kilograme, clujeanca și-a depășit fără probleme toate adversarele întâlnite în luptele din grupa A, calificându-se fără emoții în semifinale, fază în care a trecut de olandeza Sanne Verhagen.

În ultimul act al întrecerii Corina Căprioriu a fost învinsă de japoneza Tsukasa Yoshida. Cealaltă judoka din Cluj, Monica Ungureanu a avut deasemenea evoluții apreciate în cadrul turneului de la Tyumen.

Ungureanu a luptat la categoria 48 de kilograme și a pierdut meciul din Grupa A, cu rusoaica Kristina Rumyantseva. Clujeanca a intrat astfel în recalificări unde a învins-o pe chinezoaica Shishi Xie şi s-a calificat în meciul pentru medalia de bronz.

Ungureanu a dus lupta cu rusoaica Irina Dolgova până în prelungiri, unde rusoaica a reuşit să puncteze prima adjudecându-şi astfel, medalia de bronz.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: