Echipa masculină de Cupa Davis a României a pierdut înfruntarea cu reprezentativa similară a Slovaciei, scor 1-3, în meciul de baraj pentru Grupa Mondială.
Deși porneau favoriți în fața jucătorilor slovaci, mult mai slabi cotați în ierarhia mondială, tenismenii români nu au reușit să facă față presiunii și au cedat în trei din cele patru partide disputate la Mamaia.
Doar Marius Copil a adus un punct pentru România, în disputa cu Norbert Gombos pe care l-a învins, vineri, în 4 seturi, scor 7-6, 6-7, 6-4, 7-6.
Tot vineri, în prima zi a disputei, Adrian Ungur a cedat în trei seturi (4-6, 2-6, 0-6), la Martin Klizan, iar sâmbătă, Florin Mergea şi Horia Tecău, ultimul proaspăt câștigător al turneului de la Wimbledon, au pierdut în trei seturi (5-7, 3-6, 3-6), împotriva unor
slovaci, Martin și Zelenay, care au jucat pentru prima oară împreună. Duminică, Marius Copil a pierdut în faţa lui Martin Klizan, scor 6-7, 3-6, 3-6, iar România a ieşit din cursa de calificare în Grupa Mondială.
România a jucat de trei finala Cupei Davis, în 1969, 1971 şi 1972, avându-l pe Ilie Năstase lider de generaţie.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

