Distribuie articolul

O nouă amânare a reunirii lotului și antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a decis să dea curs ofertei de la gruparea Al Urooba din Emiratele Arabe Unite.

Falub se află deja în Emirate unde îşi negociază contractul cu ocupanta locului 6 în precedenta ediţie a ligii a II-a. Adrian Falub a fost propus grupării arabe de bunul său prieten Ioan Andone.

Falub stabilise la data de 14 iulie startul pregătirilor pentru viitorul sezon, dar administratorul judiaciar al Universităţii, Marieta Anastasescu nu a reuşit să facă rost nici măcar de bani pentru chiriile jucătorilor.

A doua reunire ar fi trebuit să aibă loc, miercuri 22 iulie, dar şi aceasta a fost reprogramată pentru data de 27 iulie. În aceste condiţii, Adrian Falub a decis să nu mai aştepte rezolvarea problemelor de la club.

”Într-adevăr, pot să confirm că am o ofertă de acolo, din Emiratele Arabe Unite. Totuși, deocamdată aștept să văd ce se va întâmpla cu Universitatea Cluj, eu am promis suporterilor că voi continua aici și în liga a doua.

Noi avem 26 de jucători sub contract, iar pe data de 27 iulie ar urma să aibă loc reunirea. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Falub, pentru digisport.ro.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: