Distribuie articolul

Sala Academiei Kronunk din Cluj-Napoca a fost umplută rapid pentru prelegerea despre Horthy Miklos – fost guvernator al Ungariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost deportări ale evreilor şi masacre împotriva românilor. Majoritatea celor prezenţi au fost persoane la vârsta a treia. Prezentarea face parte din cadrul Zilelor Culturale Maghiare, eveniment finanţat de Guvernul Ungariei şi Primăria Cluj-Napoca, adică din bani publici. Deşi se promitea a fi o prelegere echilibrată despre Miklos Horthy, istoricul Romsics Ignac, care a predat ca profesor universitar în SUA, Finlanda, Franţa, iar din 2010 predă la Universitatea Babeş-Bolyai, nu a scos vreun cuvânt despre Treznea, Ip, Ciumărna, Moisei, Aita Seacă, Sărmașu, Luduș, Hărcana, Nușfalău ş.a.m.d.

Cu referire la acea perioadă, Romsics a menţionat că Horthy a luat parte la evenimente „planificat”, adică a participat astfel încât să fie considerat figura centrală. „El intra pe un cal alb în marile oraşe, populaţia primindu-l cu entuziasm, la Slovacia nu a venit aşa. La Cluj a venit cu un Mercedes, nu pe un cal alb. În Iugoslavia nu a fost primit cu fast pentru că premierul Ungariei s-a sinucis.

Prin intrările festive s-a început să se construiască un cult al personalităţii foarte important. El nu mai este doar salvatorul ţării, ci cel care a majorat ţinutul ţării, al doilea sau al treilea întemeietor de ţară”.

Cât despre evreii care au fost deportaţi din regiune şi despre exterminarea lor, a apărut o carte în Ungaria unde scrie clar că deşi era guvernator al Ungariei, el n-a ştiut ce se petrece. Despre legile antievreieşti care existau în Ungaria înainte chiar de ocupaţia nazistă? „ele au existat, dar n-au fost aplicate” (Ungaria a fost printre primele state din Europa interbelică ce a legiferat măsuri antisemite).

Liderii comunităţii evreieşti din Cluj prezenţi la eveniment nu au exprimat ieri vreun sentiment de revoltă faţă de personalitatea lui Miklos Horthy deşi li s-a oferit ocazia la finalul conferinţei. Bine că Horthy a salvat 50 de familii de evrei din Budapesta… au existat însă doar atâtea familii de evrei în Ungaria? Câţi evrei au fost deportaţi de unguri din Transilvania de Nord?

După cel de-al Doilea Război Mondial, Horthy a fost reţinut de armata SUA și predat ca martor în Procesul de la Nürnberg deşi Tito a cerut ca Horthy să fie judecat drept criminal de război.

Ultimii ani din viaţă Horthy i-a petrecut în Portugalia, fiind alimentat cu bani de către SUA şi evreii pe care i-a ajutat să scape din Budapesta.

Participanţii la conferinţă au mai putut observa că în Ungaria renaşte acum tot mai puternic cultul lui Miklos Horthy, prin inaugurări de statui inclusiv în biserici, marşuri pe cai albi în Budapesta, denumiri de străzi Miklos Horthy.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: