Distribuie articolul

Președintele Boliviei, Evo Morales, a fost filmat în timp ce îi ordona unui membru al gărzii sale să-i lege șireturile. Printr-un gest din mână Morales îi indică unui agent al său să-i lege șireturile, iar acesta din urmă execută ordinul. Imaginile au stârnit critici din partea opoziției din Bolivia.

„Aceasta este egalitatea pe care o promovează socialismul secolului XXI”, a reacționat pe o rețea de socializare liderul partidului de opoziție Unitatea Națională, Samuel Doria Medina, fost candidat le președinție, făcând comparația cu președintele SUA Barack Obama, care a apărut și el într-o ipostază cu șireturile dezlegate, dar nu s-a arătat deloc deranjat să și le lege singur.

„Umilirea într-un asemenea mod a unui funcționar public, militar sau polițist, este ceva incalificabil”, a spus la rândul său un alt reprezentant al opoziției.

În replică, partidul lui Morales, Mișcarea către Socialism, a acuzat opoziția că a distribuit respectivele imagini pe rețelele de socializare ca să-l discrediteze pe președinte.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: