Distribuie articolul

Prim-ministrul Victor Ponta a comentat miercuri situatia crizei imigrantilor, aratand ca politicienii care fac „declaratii aberante” despre acest subiect au „creierii incinsi”, astfel ca institutiile statului trebuie „sa-i racoreasca”.

Prezent la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, premierul a precizat ca sunt luate masurile necesare in situatia generata de criza refugiatilor sirieni. „Nu vreau sa starnim vreo panica pe undeva, nu e cazul de asa ceva”, a precizat Victor Ponta.

„O sa avem o discutie in cadrul CSAT, am discutat si cu presedintele. (…) Nu stam cu mainile in san, suntem pregatiti, insa important este ca deciziile si comunicarea sa le facem coordonat”, a mai spus prim-ministrul.

Acesta sustine ca „Romania este o tara model de convietuire pasnica intre confesiuni”. „Daca avem cate un nebun care vrea sa ne arunce tara in aer, avem legi si avem institutii. Suntem un model de convietuire si de respect pentru toti cetatenii Romaniei, indiferent de confesiunea pe care o au.

Avem institutii care pot sa-i sanctioneze, sa-i racoreasca pe cei cu creierii incinsi. Unii politicieni, din populism sau pentru ca nu ii mai bagati in seama, fac tot felul de declaratii aberante – si sa nu mai primim sirieni, ca sunt teroristi, si ca sa inchidem granitele Europei. Dar cand au mers romanii in Europa, ne-a placut”, le-a declarat premierul jurnalistilor.

Întrebat in legatura cu aderarea la spatiul Schengen, acesta a mentionat ca „adio nu ne luam de la Schengen, dar sa vedem care este contextul european fata de Schengen”.

Premierul a subliniat ca România este pregatita pentru primirea de imigranţi.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: